În urma cercetărilor efectuate și probelor administrate în cadrul unor dosare penale, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus, miercuri, reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 23 de ani din Bistrița, bănuit de comiterea unor infracțiuni de furt, furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în perioada septembrie 2021-noiembrie 2022, tânărul ar fi sustras din incinta unor societăți comerciale, autoturisme și locuințe din municipiul Bistrița, portofele cu sume de bani și carduri. Ulterior, ar fi folosit două dintre cardurile sustrase pentru a face cumpărături online.
Cinci persoane au fost păgubite în urma comiterii infracțiunilor, iar prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 2.000 de lei.
Joi, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar a doua zi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările în acest caz, în vederea documentării cauzei sub toate aspectele ei.