Un bărbat din Bistrița este anchetat de polițiști după ce acesta, în luna ianuarie, și-a însușit o sumă de bani retrasă de la un bancomat din municipiu de o altă persoană, care întâmpinase o problemă de ordin tehnic. A durat doar câteva clipe, până proprietarul banilor a intrat în bancă.

În urma cercetărilor efectuate cu privire la o infracțiune de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, polițiștii Biroului de Investigații Criminale l-au identificat, miercuri, pe un bărbat de 50 de ani din Bistrița, bănuit de comiterea faptei.

Polițiștii au stabilit faptul că, la data de 16 ianuarie a.c., la un bancomat din Bistrița, un bărbat de 60 de ani, din municipiu, a efectuat o tranzacție pentru a retrage suma de 500 de lei. Întrucât suma solicitată nu a fost emisă imediat, bărbatul a intrat în sediul agenției bancare pentru a verifica dacă s-a efectuat tranzacția, iar bărbatul de 50 de ani a ridicat banii„, precizează Crina Sîrb, purtătorul de cuvât al IPJ Bistrița-Năsăud.

Valoarea prejudiciului cauzat este de 500 lei și a fost recuperat în totalitate. Polițiștii de la Investigații criminale continuă cercetările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.