Un bărbat de 49 de ani a fost amendat de către poliție cu 12.000 de lei, după ce ieri acesta ar fi abandonat un câine pe o stradă periferică a Bistriței, lăsând animalul într-un tomberon, conform Agerpres, preluat de G4media. Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic, care le-ar fi publicat pe Facebook.

În prezent, poliția a cerut ajutorul Direcției de Servicii Publice pentru a prelua câinele și pentru a îl duce la un adăpost special.

„În urma apariţiei în spaţiul public a imaginilor, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Bistriţa-Năsăud s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificările pentru identificarea persoanei în cauză. (…) A fost identificat autoturismul în cauză, precum şi conducătorul acestuia, un bărbat de 49 de ani din Bistriţa.

În urma verificărilor a reieşit faptul că, în după-masa de 6 august, acesta ar fi transportat şi abandonat un câine, pe domeniul public, strada Valea Budacului. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea Legii 2005/2004, cu amendă în cuantum de 12.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud” a transmis IPJ BN.

Citește și: Autoturism răsturnat în Reteag! Două persoane, rănite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.