Home Societate Bistrița-Năsăud, sub două avertizări, COD GALBEN și PORTOCALIU, de vreme rea

Bistrița-Năsăud, sub două avertizări, COD GALBEN și PORTOCALIU, de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări, cod galben și cod portocaliu, de furtuni și ploi torențiale, valabile inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud.

Astfel, avertizarea COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată este valabilă pentru intervalul vineri 9 iunie, ora 10.00 – sâmbătă 10 iunie, ora 10.00.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și nord-vestul Moldovei.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

De la ora 14.00 și până la noapte, la ora 23.00, este valabilă o avertizare COD PORTOCALIU de averse torențiale. În Bistrița-Năsăud este vizată zona de munte.

Potrivit meteorologilor, local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1-3 ore).

În zilele următoare, vremea va fi instabilă mai ales în regiunile vestice, nordice, centrale și la munte.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version