Direcţia Muncii şi Incluziunii Sociale Bistriţa – Năsăud (DMIS BN) va acorda 89 de ajutoare financiare pentru persoanele învârstă cu venituri reduse.
Potrivit comunicatului de presă remis de DMIS BN, prin H.G. nr. 1429/12.11.2008, la nivel naţional, s-a aprobat acordarea unor ajutoare financiare, în sumă de 1.500.000 lei, unui număr de 2.332 persoane vârstnice, cu venituri din pensii, ajutoare şi indemnizaţii acordate din bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat de până la 50 de lei, care nu au familie ori nu se află în întreţinerea unei sau a unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
Ajutoarele financiare se acordă de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES), având în vedere anchetele sociale realizate de direcţiile de muncă şi incluziune socială.
În Bistriţa-Năsăud, MMFES a aprobat un număr de 89 de ajutoare financiare, în baza anchetelor sociale efectuate de DMIS BN, suma totală acordată judeţului nostru fiind de 28.500 lei. Aceasta va fi plătită din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalitaţii de Şanse pe anul 2008.

Reprezentanţii primăriilor din judeţ au evaluat toate cele 667 de persoane cu venituri reduse, date care au fost transmise spre Direcţia de Muncă şi Incluziune Socială de către Casa Judeţeană de Pensii, iar în urma evaluării s-au încadrat în prevederile OuG nr. 118/1999 aprobată prin Legea nr. 366/2001 privind constituirea şi utilizarea fondului naţional de solidaritate un număr de 89 de persoane vârstnice.
daca ar merge banii unde trebuie …