Bistriţa-Năsăud ocupă locul 33 în clasamentul rezultatelor exemenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a, elevii bistriţeni abţinând medii peste 5 doar în proporţie de 43,5%.
Primele trei locuri sunt ocupate de municipiul Bucureşti, cu medii peste 5 în proporţie de 64,2%, Brăila – 60,4% şi Cluj – 59,2%. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călăraşi – 34,18%, Caraş-Severin – 36,28% şi Tulcea – 37,95%.
Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele examenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a. Din totalul celor 187.886 de elevi înscrişi, 177.946 (94,7%) au participat la toate probele. Dintre aceştia, 86.893 (48,8%) au obţinut medii peste 5. Scopul simulării a fost aducerea în atenţia elevilor şi a profesorilor lor a situaţiei reale privind pregătirea înainte de evaluarea naţională din vară.
La Limba română, prezenţa a fost de 95,4%, iar 119.963 (66,95%) de elevi au obţinut note peste 5, în timp ce la Matematică, prezenţa a fost de 95,2%, iar 54.465 (30,4%) au obţinut note peste 5. La limba maternă, prezenţa a fost de 94,5%, iar 7.912 (76%) au obţinut note peste 5. Din datele prezentate rezultă că peste jumătate dintre cei prezenţi la simulări au obţinut note peste 5 la disciplina Limba română, fapt care nu s-a înregistrat şi la disciplina Matematică, unde procentul de 30,4% indică un nivel scăzut de pregătire a elevilor, în condiţiile în care subiectele au fost concepute pentru un nivel mediu, tipic oricărei evaluare de masă.
Din cei 3.241 de elevi din 164 de clase a VIII-a din judeţul Bistriţa-Năsăud care au participat la simularea probelor de evaluare naţională, 43,5% au obţinut medii peste 5: 64,1% la limba română, 24,7% la matematică şi 84,1% la limba maternă.
Potrivit rezultatelor obţinute, Bistriţa-Năsăud ocupă locul 33 în clasament, fiind printre ultimele zece din ţară, înainte de judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Mehedinţi, Vaslui, Arad, Botoşani, Tulcea, Caraş Severin şi Călăraşi.