Stabilite cu întârziere, dar multe şi foarte mari -cam aşa s-ar putea carateriza taxele şi impozitele pe care bistriţeni sunt nevoiţi să le plătescă. Peste o sută de dări subţiază an de an portofelele locuitorilor micului burg, iar începând cu anul viitor acestea mai cresc şi în număr, dar şi în valoare.

 

Primăria Bistriţa avea obligaţia, conform Codului fiscal, ca până la sfârşitul lunii mai să stabilească taxele şi impozitele pentru anul viitor, însă acest lucru nu s-a întamplat decât luna aceasta. Hotărârea adoptată de consilul local privind valoarea taxelor nu aduce însă bucurii bistriţenilor. Nici măcar o taxă nu a fost eliminată, dar cele mai multe au fost majorate, la acestea mai adăugându-se câteva destul de usturătoare. Printre taxe s-au mai strecurat însă câteva de a dreptul ilare. În plus, dările percepute de municipalitate sunt unele din cele mai mari din întreaga ţară.

 

Îngropaţi în taxe

 

Numărul mare de taxe percepute de administraţia bistriţeană dovedeşte că în micul burg totul se plăteşte. Sumele mari încasate din taxe şi impozite aduc anual venituri considerabile în visteria Primăriei Bistriţa. Impozitul pe clădiri, pe terenul situat în intravilan sau extravilan, pentru activităţile artistice şi distractive de videotecă şi discotecă, taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane fizice sau juridice, taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor, pentru eliberarea autorizaţiilor, pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, hotelieră, pentru folosirea locurilor publice sunt doar o mică parte din birurile percepute de către municipalitate. La acestea se mai adaugă fel şi fel de certificate, avize şi autorizaţii eliberate de primărie.  Doar la segmentul taxe speciale municipalitatea percepe nu mai puţin de 13 taxe. Începând cu anul viitor, bistriţenii vor avea de plătit ceva mai multe taxe faţă de acest an. În 2009 se va plăti, de asemenea, şi o taxă pentru ocuparea domeniului public cu schele pentru construcţii în valoare de trei lei pe metru pătrat ocupat zilnic. O altă taxă se referă la utilizarea temporară a suprafeţelor de teren din domeniul public, situate în incinta Ştrandului Municipal „Codrişor”, care va avea o valoare de patru lei/mp/zi.

 

Taxe în creştere

 

Din multitudinea de taxe şi impozite percepute de adminstraţia locală, consilierii s-au opus la eliminarea vreuneia. Aşadar toate taxele care au fost percepute în acest an s-au păstrat spre plată şi pentru anul viitor. De micşorarea lor însă nici nu se pune problema. Dacă taxele privind mijloacele de transport, clădiri sau autorizaţii de tot felul s-au păstrat pe linia de plutire, cele mai semnificative modificări, respectiv creşteri de valori, au avut loc la folosirea locurilor publice. Cele mai vizate au fost pieţele, târgurile şi oboarele. Majoritatea taxelor pentru cele trei pieţe din municipiu au înregistrat o creştere. La piaţa situată pe Calea Moldovei singura taxă care nu a crescut a fost cea de parcare, aceasta păstrându-se la valoarea de un leu. În schimb taxa de masă sau de spaţiu pentru expunerea mărfii a crescut peste tot cu un leu. Aceleaşi majorări s-au înregistrat şi pentru târgul de animale din Viişoara.

 

Da' halatul… cât e halatul?

 

Desprinse parcă din reclamele ilare de la televizor, municipalitatea percepe fel şi fel de taxe în pieţele din Bistriţa. Una dintre acestea este taxa pentru închirierea de halate. Aceasta s-a păstrat însă la valoarea celei de anul trecut, mai exact doi lei. Din exces de zel municipalitatea a dorit să instituie două taxe, cu aceeaşi valoare pentru puii care au diferite valori de greutate. Astfel, reprezentanţii poporului au dorit o taxă cu aceeaşi valoare, atât pentru puiul de peste un kiloogram jumătate, cât şi cel sub valoarea de 1,5 kg. Greşeala a fost îndreptată însă cu o altă decizie „înţeleaptă”. S-a menţinut valoarea de un leu pentru bucata de pui peste 1,5 kg, însă la cei sub această valoare s-a decis să se plătească o aceeaşi taxă pentru zece pui. Pe cât de aberant sună, totuşi hotărârea a fost adoptată. Astfel comerciantul care vine la piaţă cu zece pui care cântăresc 1,49 de kg plăteşte aceeaşi sumă pe care o plăteşte cel cu un singur pui de 1,50 de kg. Ba mai mult, municipalitatea a dorit şi instaurarea unei taxe pe puii de o zi, care să aibă aceeaşi valoare cu cei de 1,5 kilograme. Proiectul de hotărâre a fost în final adoptat fără acest segment. De asemenea, comercianţii de animale care îşi expun „marfa” în târgul din Viişoara trebuie să plătescă taxe diferite pentru animalele tinere şi cele adulte. Poate în anul viitor municipalitatea va stabili o taxă şi pentru animalele vârstince, doar şi ele au categoria lor.

Bistriţenii vor plăti mai mult de la anul şi pentru utilizarea grupurilor sanitare. Taxa a fost dublată, ajungând la valoarea de un leu, care evident se va plăti anticipat.

 

Biruri nebune

 

Nu doar în micul burg se plătesc însă taxe aberante. Situaţia nu este mai roz nici la nivel naţional. Nu mai poţi obţine nici măcar o hârtiuţă fără să plăteşti şi o taxă pentru eliberarea acesteia. Până la ora actuală nicio instituţie abilitată a statului nu a putut număra toate impozitele, taxele, tarifele şi comisioanele percepute în prezent în România. Din descrierea Ministerului Economiei şi Finanţelor reies şi unele taxe şi tarife care numai după denumire arată că în România se taxează la nivel înalt aproape orice şi parcă în dispreţ faţă de omul de rând. Aceste dări, fie bagă în ceaţă şi mai mult contribuabilul, fie pot fi considerate inutile sau chiar aberante. Câteva „ciudăţenii“ pot fi văzute chiar pe site-ul ministerului mai sus amintit. În domeniul sanitar-veterinar există un "tarif pentru susţinerea probelor de calificare a tineretului cabalin", în domeniul culturii există taxa prezentată doar cu majuscule, care se numeşte „ISBN-ISSN“. La mediu, românii plătesc „taxa pentru căutarea informaţiei privind mediul“. Mai mult de atât, românii plătesc şi taxe pentru „liniştite“, cum ar fi „acciza pentru vinuri liniştite“ şi „acciza pentru băuturi fermentate liniştite“. În ţară, la nivel local există taxe absurde, mediatizate intens de-a lungul anilor: pentru apa de ploaie, pentru „ierbărit“, pentru fumul de pe coş, taxa de timbru pentru cal, iar lista poate continua. Din cauza nenumăratelor taxe şi impozite percepute, România a fost poziţionată în fruntea topului ţărilor cu cele mai multe biruri percepute din Europa, potrivit raportului întocmit de către Forumul Economic Mondial privind competitivitatea globală.

 
Iulia Balazs

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.