Bistriţa, aşezare şi istorie – descifrarea evoluţiei umane în această zonă

Pentru a face cunoscută istoria Bistriţei şi a aşezărilor din preajma ei, dr. Corneliu Gaiu, cercet[tor în cadrul secţiei Istorie, a Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa, a ţinut o serie de lecţii deschise, adresate iubitorilor de ceea ce a însemnat şi înseamnă Bistriţa, iar din discursurile domniei sale, Gazeta de Bistriţa a făcut o selecţie pe care a pus-o pe hârtie, spre a fi mai departe împărtăşită.

Aşezarea Bistriţei

Bistriţa se numără printre oraşele care s-au constituit pe un amplasament nou, nelocuit în perioada imediat premergătoare aşezării saşilor care au construit acest centru urban. Totuşi, trebuie menţionat faptul că în acest teritoriu a existat viaţă umană, perioade de înflorire economică şi participare la circuite economice largi.
Premisele de cunoaştere a evoluţiei spaţiului bistriţean înainte de istorie, preistorie şi antichitate, sunt oferite de documentele arheologice, care ne dau elemente pentru a recompune habitatul dintr-o perioadă sau alta. La Bistriţa, aceste vestigii, repere ale culturii materiale, au fost colectate sau semnalate în forme diverse, unele mai bogate, altele foarte sumare.

Interesul pentru trecut

Un interes pentru trecut a început să se manifeste în spaţiul transilvan, începând cu umaniştii renascentişti, însă în lipsa unor colecţii publice, elemente de cultură materială nu pătrund în informaţia istorică, deşi cel mai vechi colecţionar semnalat în Bistriţa, era pe la 1786 – un conte trimis al Curţii Imperiale la Bistriţa, despre care, un abate franciscan venit prin Bistriţa, vorbeşte despre colecţiile pe care acesta le avea în posesie. Acesta era doar un prim semn legat de vestigiile trecutului.

Constituirea unor colecţii publice la nivelul Imperiului (Viena – Muzeul de Istorie Naturală, Budapesta), fac astfel încât primele descoperiri care ajung în colecţii publice, să pătrundă în aceste muzee – cea mai veche descoperire datează de la 1796 şi reprezintă piesele unui car de bronz găsit la Arcalia (aceste piese se găsesc momentan la Viena). Cu trecerea anilor, alte piese pătrund în Muzeul Naţional Maghiar de la Budapesta, Brukenthal şi Muzeului Ardelean de la Cluj.

Vestigii ale trecutului

Pe plan local, interesul pentru a colecta vestigii ale trecutului, începe în a II – a jumătate a secolului al XIX-lea. Acestea au fost acumulate în colecţiile Gimnaziului Evanghelic din Bistriţa, folosite fiind ca material didactic, iar anuarele Gimnaziului au consemnat an de an aceste obiecte care au intrat în colecţiile şcolii şi pe care profesorii le clasificau şi le foloseau la ore.

Pornind de la aceste colecţii care s-au dezvoltat an de an şi care au ajuns să constituie colecţii importante ce au determinat intelectualitatea bistriţeană să îşi pună problema constituirii unei colecţii publice – muzeu la Bistriţa, imediat după Primul Război Mondial s-au văzut primele mişcări pe acest plan. Mare parte a colecţiilor a fost risipită cu trecerea războiului, însă parte din ele, încă mai există şi astăzi la Bistriţa.

Locuirea în spaţiul Bistriţei

Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în colecţiile Gimnaziului, au intrat cu o serie de piese litice, descoperite la Slătiniţa, care ne duc undeva în Paleoliticul Superior, deci cu 20.000 de ani în urmă. Aceasta este perioada în care,  în acest spaţiu, încep să apară urme ale activităţii umane – într-un areal din jurul Bistriţei exista vieţuire umană în această vreme.

În perioada Neoliticului târziu, s-au constituit aşezări stabile în perimetrul din vecinătatea Bistriţei. Una dintre aşezări a fost semnalată în zona staţiunii pomicole iar o alta, la Viişoara.

Venirea populaţiilor războinice

După această perioadă de înflorire a civilizaţiei neolitice, în acest spaţiu au pătruns o serie de elemente venite dinspre Răsărit, de la populaţii războinice, de origine indo-europeană, care au produs o mutaţie profundă în viaţa socială şi în cea demografică a regiunii. Aceştia se aflau pe o treaptă inferioară populaţiei neolitice din spaţiul Intracarpatic şi au influenţat evoluţia şi perspectivele civilizaţiei din această regiune.
Pentru această perioadă (mijlocul mileniului al III-lea), avem câteva locuinţe semnalate în partea de est a hotarului Bistriţei, deci în locul actualului Liceu Electrotehnic, unde între 1972 – 1976, s-au făcut cercetări arheologice de salvare.

Investigaţiile recente

Anul trecut, în cadrul investigaţiilor din jurul Bisericii Evanghelice, s-a ajuns la identificarea unor urme din aceeaşi perioadă (mil. III). Trebuie menţionat faptul că, vatra Bistriţei nu a fost o zonă propice pentru locuire, fiind o zonă mlăştinoasă, străbătută de o serie de pâraie.

Imaginea pe care o avem astăzi despre Bistriţa, este astfel destul de diferită faţă de cum era în Preistorie, pe prima terasă a Bistriţei, nivelul solului era mult coborât faţă de acum. Din această cauză, aşezările erau pe terasele mai înalte sau pe grindurile de pe malul râului.

Explozia demografică

Odată cu epoca bronzului, regiunea cunoaşte o adevărată explozie demografică, un număr mare de grupuri de aşezări se constituie de o parte şi de alta a albiei râului Bistriţa. Pe malul stâng avem aşezări la hotarul dintre Unirea şi Livezile, malul pârâului Ghinzii, zona actualei gropi de gunoi a oraşului şi în Valea Şieului, iar pe malul drept al râului Bistriţa avem aşezările de la Livezile, perimetrul staţiunii pomicole şi vatra Sigmirului – acestea sunt aşezări aflate doar în imediata vecinătate a actualei Bistriţa.

Spre sfârşitul Epocii Bronzului, în zonă intră din nou populaţii răsăritene, populaţii de păstori, care au bulversat civilizaţia de agricultori anterioară, ce ajunsese la forme elegante de manifestare şi la o activitate meşteşugărească şi economică înfloritoare. Acest amestec de civilizaţii şi întrepătrunderea de arii culturale a fost bine surprins în regiunea Bistriţei.

Mai târziu, spre epoca fierului, grupurile ce au venit dinspre Europa Centrală au dat naştere unei civilizaţii hallstattiene, care au avut o bogată activitate metalurgică.

În apropierea Bistriţei sunt câteva masive de sare, iar localnicii făceau comerţ cu această resursă, lucru care de asemenea a ajutat la prosperitatea zonei – Sărăţel, Slătiniţa. Populaţia acestei epoci, construieşte o serie de fortificaţii.

Bistriţa, teritoriu izolat

Teritoriul Bistriţei a fost un teritoriu de margine, zonă periferică – pe tot parcursul perioadei antice şi feudale, asta deoarece erau grupele de munţi ai Bârgăului, ai Călimanilor, care au fost nişte obstacole destul de severe în stabilirea de grupuri de populaţii. Cu toate acestea, aici se făceau schimburi de oameni, de mărfuri, incluziuni, ale unor altor grupuri venite fie din Est sau Vest. Zona aceasta a fost tot timpul la marginea civilizaţiei vestice şi locul prin care au pătruns influenţele Răsăritene.

Mihaela Mocanu