Prima atestare documentara a localitatii Dipsa, sat ce apartine astazi comunei Galatii Bistritei, dateaza din anul 1332, când apare în registrele de dijme papale. Numele sub care este mentionata este: Gyipse sau Dürrbach, iar din punct de vedere administrativ a apartinut districtului Chirale.
Astazi, localitatea are peste o mie de locuitori. Înainte de razboi, prin anii ‘30, satul avea circa 719 locuitori, din care 385 erau sasi. Numarul acestora a scazut dupa 1940. Conform datelor statisice, în 1941, din cei 803 locuitori, 49 de procente erau sasi, iar în septembrie 1944 a avut loc evacuarea acestora din localitate. În urma sasilor, a ramas o constructie deosebita, cunoscuta sub numele de Biserica Scroafei. Biserica evanghelica a fost ridicata la sfârsitul secolului al XV-lea, mai precis între anii 1482 – 1500 si renovata ulterior. Initial, aceasta a apartinut ritului catolic, dar, odata cu trecerea la lutheranism a populatiei de origine germana, biserica a devenit evanghelica. Astazi, face parte din categoria monumetelor istorice de clasa A, de interes national.
Bijuterie arhitectonica
Biserica Scroafei este o biserica tip sala, constructie masiva în stil gotic târziu, cu contraforturi puternice. Pe unul dintre frontispicii, exista un basorelief al scroafei care, potrivit legendei, a gasit comoara ce a dus la ridicarea sfântului lacas. Alaturi, în stânga, un ceas solar, ne ajuta si azi, chiar daca nu cu foarte mare precizie, sa stim ora. Turnul clopotnita, cu o înaltime de 45 de metri, are o bolta deschisa la baza si este construit pe cinci niveluri, plus coiful piramidal. Turnul, datorita înaltimii sale, avea în vechime rolul de a semnala pericolele iminente ce s-ar fi putut abate asupra satului, biserica constituind de altfel si un bun adapost al populatiei în vremuri de restriste. Interiorul este de-a dreptul fascinant, aici putându-se admira stucatura baroca a boltilor, care dateaza din secolul XVII, refacuta dupa incendiul ce a afectat biserica în 1751. Nava si sacramentul au o înaltime de aproximativ 30 de metri. Constructia se remarca, de asemenea, prin buna calitate a lucrarilor de pietrarie a portalurilor si a ferestrelor. În anii ‘80, biserica evanghelica din satul Dipsa a fost cumparata de catre credinciosii ortodocsi. Aceasta a fost renovata, fara ca sa se intervina în aspectul initial al constructiei. Pâna sa devina ortodoxa, cât au mai existat credinciosi de rit evanghlic, biserica a servit ambelor culte, evanghlic si ortodox, slujindu-se alternativ.
Tatarii, scroafa si…legenda
Legenda spune ca în jurul anului 1275, cu ocazia marii invazii tatare, oamenii locului si-au strâns banii agonisiti într-o caldare, pe care au îngropat-o pe câmp. Au parasit satul, fugind din calea navalitorilor, dar au sperat ca la întoarcere sa-si recupereze avutul. Se pare, însa, ca dupa revenirea în sat, au uitat locul în care au îngropat comoara. Aceasta a stat ascunsa vreo doua sute de ani, pâna când scroafa unui gospodar din localitate, scurmând într-una din zile pamântul, a scos la iveala o oala plina de galbeni. Oamenii satului au luat ca pe un semn sfânt regasirea comorii. Sfatul batrânilor a hotarât ca cel mai bine este ca banii astfel gasiti sa fie folositi pentru ridicarea unei biserici. S-a hotarât deci ca locul pe care sa fie ridicata biserica, sa fie acelasi unde au fost gasiti galbenii, iar scroafa norocoasa sa primesca tot meritul cuvenit.
Case sasesti, oameni gospodari – Tarâmul basmelor
O plimbare prin padurile din apropierea orasului Bistrita, mai precis Galatii Bistritei, poate fi o ocazie de a întalni, în functie de anotimp, specii precum: ursul si cerbul carpatin, cocosul de munte, barza alba si barza neagra, vulturul negru, toate declarate monumente ale naturii. În urma este Ardealul. Înainte este Bucovina, tarâmul basmelor. Catre nord este Maramuresul. Localitatea Dipsa este un loc în care luminile magice ale acestor tinuturi se întrepatrund. Tarani visatori si tacuti se misca liniar, în carute molcome privesc lung la cei care „vin si pleaca fara a lasa ceva în urma lor”.
Cei aflati în trecere prin localitatea Dipsa privesc cu drag peisajul deosebit de frumos si ceea ce s-a realizat acolo: case sasesti, casele mai nou construite, oamenii gospodari si „bine asezati”. Valea Dipsei merita vazuta; casele cu portile mari construite de o parte si de alta a drumului, a vaii ce strabate satul aduc aminte de istoria acestei localitati si releva specificul sasesc. Mai multe magazine alimentare pot oferi turistilor hrana la preturi foarte mici. Într-adevar economia mai trebuie dezvoltata; localnicii muncesc pamânturile folosind sapa, coasa, etc., dar agricultura, ca în multe alte zone ale judetului, nu da roade.
Mit si realitate
La granita dintre mit si realitate, domneste tacuta Biserica Scroafei. Biserica si întreaga localitate pot constitui adevarate puncte de atractie turistica.
Preotul localitatii spune ca „multi sunt turistii care calca pragul bisericii. Iar cei care nu au fost interesati înca de aceasta minunatie nu au cum sa înteleaga legenda bisericii”. Dar credintei, spera localnicii, i se va recunoaste adevarata valoare. ”Biserica Scroafei merita vizitata si catalogata la adevarata valoare nu dorim doar impresiile celor care nu o cunosc…”, spune o localnica.
Alaturi de biserica se afla un… cimitir, care este, la rândul lui, vizitat de catre turisti. Biserica este precum un castel cu turnuri înalte, prezentând o arhitectura magnifica care, odata trecându-i pragul, îti lasa impresia ca treci într-o lume a stramosilor. Intri pe o usa, dai în alta. Preotul Liviu Tatar se dedica trup si suflet credinciosilor. În timpul slujbei totul arata ca „ un stup de albine”: matca-preotul rosteste cuvântul lui Dumnezeu, iar albinele-credinciosii îngenuncheaza dând ascultare celor auzite. Ziua e scurta si nimeni nu se odihneste. Este, într-adevar, un loc în care frumusetea a ancorat timpul undeva între doua lumi, a simturilor si a sufletului, între mit si realitate.
Elisabeta Ciuta
