Home Societate Biserica Ortodoxă din Jelna a fost resfințită

Biserica Ortodoxă din Jelna a fost resfințită

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a sfințit în Duminica a 8-a după Rusalii, biserica ortodoxă din localitatea bistrițeană Jelna.

La finalul slujbei a fost oficiată Sfânta Liturghie, pe altarul de vară construit în curtea bisericii,
La slujbă au fost prezente oficialități locale și județene. A slujit alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei un sobor de peste 30 de preoți, veniți împreună cu credincioșii lor din satele și localitățile învecinate.

„Ziua de astăzi a fost una de mare sărbătoare pentru oamenii din satul Jelna, comuna Budacu de Jos: a fost resfințită biserica din localitate și a fost sfințit altarul de vară și noua casă parohială.

Sunt niște edificii cu adevărat frumoase, care confirmă statutul de gospodari ai oamenilor din Jelna. Îl felicit pe prietenul și colegul meu Sandu Simionca, primarul comunei Budacu de Jos pentru aceste frumoase realizări și îl felicit și pentru primirea ”Crucii Transilvane”, cea mai importantă distincție oferită mirenilor, de către Mitropolia Clujului!” a scris președintele CJ BN, Radu Moldovan, pe pagina de socializare.

Pentru implicarea în zidirea locașului de cult, părintele paroh Vasile Sămărtean și primarul din localitate Florin Simionca au primit din partea Mitropolitului Andrei, Crucea transilvană. Au fost acordate și diplome de aleasă cinstire consiliului și comitetului parohiai.

Biserica ortodoxă din Jelna a fost construită în ultimii 9 ani. Piatra de temelie a fost pusă în 2006, an în care au început și lucrările de ridicare și amenajare a ei. Arhitectura sa a fost realizată în stil grecesc, iar pictura a fost făcută de artistul iconar Gheorghe Croitoru.

 

sursa foto: Radu Moldovan, președinte CJ BN

11222613_886474798072735_5879671182268071166_o

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version