Biroul Electoral Județean (BEJ) Bistrița-Năsăud a obligat pe doi membri ai Alianței pentru Bistrița-Năsăud să șteargă un material video postat și distribuit pe Facebook, în care apare buletinele de vot de la alegerile de duminică și o ștampilă VOTAT pusă pe lista de consilieri județeni ai Alianței, dar și pe candidatul acesteia la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. BEJ a considerat că clipul încalcă legea și a dispus ștergerea acestuia.

Pe rețelele de socializare a început să circule, în urmă cu câteva zile, un clip electoral, promovat de Alianța pentru Bistrița-Năsăud, în care apare buletinul de vot care va fi utilizat la alegerile locale de duminică, unde apare ștampila cu „votat” pe chenarul cu candidații  Alianței pentru Bistrița-Năsăud.

Reprezentantul USR-PLUS in Biroul Electoral de Circumscripție Livezile a sesizat Biroul Electoral Comunal de la Livezile, susținând că respectivul clip încalcă prevederile legale, respectiv contravine contravin art. 36 alin. 2 litera d din Legea nr.33412006 raportat la art.65 din Legea nr.115/2015. 

În opinia  BEC Livezile însă clipul video distribuit pe Facebook „nu contravine prevederilor legale, specimenele buletinelor de vot fiind publice, cu scopul informdrii electoratului”.

Reprezentantul USR-PLUS nu a renunțat și a contestat hotărârea BEC Livezile, la BEJ Bistrița-Năsăud, care a desființat-o, susținând că este vorba despre material de propagandă electorală:

Buletinul de vot constituie material utilizat în procesul electoral, în vederea manifestării de voință de către alegători a opțiunii de vot pentru alegerea primarului, consiliului local, președintelui consiliului județean și a consiliului județean.

Art. 57 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr.215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 39312004 privind Statutul aleșilor locali și Hotărârea A.E.P. nr.8121.08.2020 prevede că, modelele buletinelor de vot pentru alegerea primarului, consiliului local, președintelui consiliului județean și a consiliului județean sunt diferite, pe ele fiind înscrise denumirea integrală a tuturor partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale sau, după caz, a candidaților independenți, care au depus candidaturi definitive, urmate de numele și prenumele candidaților.

În acest context, buletinul de vot nu poate constitui, în niciun caz, matetial de propaganda electorală, iar folosirea lui în mediul online nu-i nu-i conferă această calitate întrucât el nu se referă în mod direct la un candidat sau partid politic, care participă la alegeri sau referendum, clar identificat, ci pe același buletin de vot sunt cuprinse toate formațiunile politice care au depus candidaturi definitive. 

În ceea ce privește publicitatea buletinului de vot, Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr.215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, prevede la art. 62, în mod expres, modalitatea în care este asigurată, respectiv prin afișare la sediul primăriei și al biroului electoral de circumscripție, precum și la sediile secțiilor de votare, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de imprimare.

Afișarea buletinului de vot din fiecare categorie, se realizează numai după ce a fost vizat și anulat de președintele biroului electoral de circumscripție.

Afișarea buletinului de vot, în mediul on-line, purtând ștampila cu mențiunea VOTAT pe numele unuia dintre candidați, contravine dispozițiilor legale anterior invocate, motiv pentru care Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6 Bistrița-Năsăud, va admite contestația formulată și va dispune anularea hotărârii atacate”, se arată în hotărârea BEJ Bistrița-Năsăud, decizia fiind luată în unanimitate.

Totodată, BEJ Bistrița-Năsăud a decis să sesizeze mai departe la Autoritatea Electorală Permanentă „în vederea verificării existenței vreunei fapte contravenționale„.

Deși a fost dispusă ștergerea clipului video, acesta circulă încă pe rețelele de socializare, fiind distribuit și de alți lideri PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.