Un accident rutier destul de grav a avut loc, în această dimineață, în jurul orei 7.30, în localitatea bistrițeană Mijlocenii Bîrgăului, în urma căruia un bărbat a ajuns în stare gravă la spital.

În această dimineață, aproximativ la ora 7.30, a avut loc un accident rutier pe raza localității Mijlocenii Bârgăului.

Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au găsit un bărbat în vârstă de 33 de ani, cu multiple leziuni și traumatisme. A fost preluat de echipajul de prim-ajutor de la Prundu Bîrgăului, stabilizat și ulterior predat echipajului Terapie Intensivă Mobilă.

Victima a fost predată , intubată, Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița„, precizează Mariu Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive.

Un bărbat de 33 de ani din Rusu Bîrgăului, care în timp ce conducea un autoturism pe DN 17 pe direcția de deplasare spre Bistrița, pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul volanului, a părăsit partea caroabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod, un stâlp de electricitate după care a fost proiectat într-un gard. A rezultat rănirea gravă a șoferului care a fost transportat la spital. 

Întrucât nu s-a reușit testarea alcoolemiei, bărbatului i s-au prelevat două mostre biologice de sânge pentru a se stabili dacă a consumat sau nu alcool„, a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița- Năsăud.

Conform reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Bistrița, starea bărbatului este destul de gravă, el fiind în acest moment internat in Secția de Terapie Intensivă, sedat și intubat.

Pacientul de 33 de ani a ajuns la UPU cu politraumatism prin accident rutier, multiple fracturi (costale și de clavilculă), traumatisme și contuzii, pneumotorax. Este internat în secția de Terapie intensivă, este sedat ți intubat, deocamdată, stabil hemodinamic.

Medicii urmăresc îndeaproape evoluția stării sale de sănătate„, a precizat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al SJU Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.