Directorii companiei OMV Petrom lucrează la un set de reguli noi, prin care angajații ar fi urmăriți în mod constant, astfel încât vor fi monitorizate: laptopul companiei, computerul, telefonul mobil sau tableta, transmite HotNews. Potrivit unor documente accesate de sursa citată, Managementul Datelor Digitale pentru Investigații ar fi responsabil de implementare, iar scopul declarat este acela de a investiga niște posibile cazuri de fraudă în cadrul companiei.
OMV Petrom a oferit un răspuns oficial, dar nu a adresat niciuna dintre probleme create de un asemenea regulament, ei afirmând că noile implementări respectă legislația și că prelucrarea datelor se face într-un mod transparent.
De asemenea, compania nu este la prima abatere în ceea ce privește spionarea oamenilor. În 2021, două organizații de mediu au acuzat OMV Austria că au plătit oameni să monitorizeze activiștii care îi criticau, inclusiv câțiva elevi de liceu, reamintește HotNews.