
Un bărbat din Bozieș s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii au descoperit că acesta circulase pe drumul public pe o bicicletă, deși era beat criță.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în seara de 25 martie, polițiștii din Beclean au fost sesizați de către personalul medical despre faptul că la centrul de primiri urgențe din Beclean s-a prezentat o persoană care prezenta excoriații la nivelul feței.
„Polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 58 de ani, din Bozieș, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe Drumul Județean 172A, între localitățile Bozieș și Apatiu, s-a dezechilibrat, a căzut pe partea carosabilă și s-a accidentat. Ulterior, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis sursa citată.
Polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.