Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a desfăşurat, luna trecută, o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea în staţiile de carburanţi, a benzinei şi motorinei. Din cele 15 benzinării verificate, 12 au fost depistate cu abateri de la legislaţia în vigoare, una dintre ele fiind din zona Şieului.

Inspectorii din cadrul Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud (CJPC BN) au verifica, în perioada 21 – 30 septembrie, peste 530.000 de litri de benzină şi motorină, în valoare de aproximativ 1.800.000 de lei. Din cele15 benzinării controlate, zece au fost sancţionate cu amenzi contravenţionale în valoare de 10.000 de lei, iar două au primit avertismente. Acestea prezentau nereguli de informare a consumatorilor privind categoria de motoare la motorină, înscrierea cifrei octanice la benzină, caracteristicile calitative prin aditivare sau existenţa apei şi a impurităţilor în rezervoare.
În mediul rural, mai exact în zona Şieului, la o staţie de carburanţi s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a peste 120.000 de litri de benzină şi motorină, în valoare de circa 480.000 de lei, până la eliminarea deficienţelor de informare a consumatorilor şi s-a impus obligatoriu curăţarea rezervoarelor, agentul economic fiind amendat. Pentru a evita situaţiile neplăcute, directorul coordonator adjunct al CJPC BN, Lorica Şut, sfătuieşte consumatorii să se informeze, chiar şi suplimentar, atunci când achiziţionează benzină sau motorină din staţiile de carburanţi din judeţ.

Consumatori neinformaţi

Potrivit precizărilor făcute de directorul coordonator adjunct al CJPC BN, Lorica Şut, în urma controlului efectuat la mai multe benzinării din judeţ, s-a constat faptul că lipseau informaţii de maximă importanţă. Astfel, la pompele de distribuire a carburanţilor nu era precizată cifra octanică în cazul benzinei, deşi această caracteristică este esenţială la acest produs şi trebuie cunoscută de consumatori înainte de achiziţionarea produsului. De asemenea, la motorină nu era specificată categoria de motoare pentru care aceasta este destinată, respectiv Euro 4 şi Euro 5. Totodată, marea majoritate a benzinăriilor verificate nu aveau afişată temperatura limită de filtrabilitate, care este foarte importantă, mai ales având în vedere că urmează perioada rece a anului şi este nevoie de afişarea acestei informaţii esenţiale pentru consumatori. A fost observată şi lipsa informării cu privire la aditivarea produselor. La cei mai mulţi agenţi economici nu era afişată această informaţie sau, în cazul celor care o aveau specificată, nu erau precizate care caracteristici calitative ale produselor sunt îmbunătăţite prin aditivare, şi nu erau specificate nici eventualele contraindicaţii ale combustibilului aditivat. „Este obligatoriu să fie menţionat dacă este aditivat sau nu, produsul. Aditivarea se face în scopul îmbunătăţirii caracteristicilor calitative ale produselor: lubrifiere, protecţia motorului, etc. Sunt nişte îmbunătăţiri care trebuie afişate la pompă pentru fiecare produs, şi pe care le plăteşti, bineînţeles.”, a explicat Lorica Şut.
Potrivit precizărilor făcute de directorul adjunct a CJPC B-N, Lorica Şut aditivarea nu este o abatere. „Aditivarea produselor este necesară pentru că îmbunătăţeşte condiţiile de calitate ale carburantului. Cât priveşte aditivarea pentru creşterea cifrei octanice, aceasta este interzisă acum. Se făcea într-adevăr în trecut dar în prezent nu se mai practică. Dar aditivarea pentru lubrifiere, pentru protecţia motorului, pentru curăţarea injectoarelor este absolut necesară”.  

Impurităţi şi apă într-o benzinărie din zona Şieu

Inspectorii din cadrul CJPC BN au verificat, de asemenea, conţinutul de apă din rezervoare la fiecare staţie în parte, prin metoda pastei. Cu nereguli în acest sens a fost depistată o singură benzinărie, din mediul rural, în zona Şieului. „Am identificat că aceasta prezenta abateri în ceea ce priveşte existenţa apei şi a impurităţilor. Apa provine de la depozitarea în timp. (…). Există metoda pastei pe care noi o putem face. Avem posibilitatea să vedem dacă există apă. Este o jojă metalică gradată care se introduce după ce se întinde pasta pe o suprafaţă cam de 5-10 cm. La contactul cu apa, pasta se topeşte şi se vede exact pe ce înălţime există impurităţi şi apă. Dacă depăşesc 2,5 cm, automat există probleme, iar aceste impurităţi s-ar putea angrena şi pot fi distribuite în staţia de carburanţi. (…). În situaţia în care am avut suspiciuni asupra acestor produse, am identificat la acea staţie de benzină, apă şi impurităţi peste limita admisă în rezervoare, depăşind înălţimea maximă de 2,5 cm cât se admite prin reglementările în vigoare. Ei (n. r. – agenţii economici) au obligaţia ca periodic, prin acele pompe pe care fiecare staţie de benzină le are, să elimine apa, dar aceasta nu se face însă din comoditate. Automat impurităţile şi apa se adună. Ar fi trebuit să prelevăm probe, urmând să fie verificate la laboratoarele acreditate. Nu a mai fost necesar însă să mai transmitem pentru analiză, pentru că produsul fiind depistat cu abateri, automat s-a oprit de la comercializare cantitatea respectivă, iar operatorul economic a fost sancţionat cu amendă”, a declarat, Lorica Şut.

Cea mai mare amendă la benzinării, aplicată în 2006

Directorul adjunct al CJPC BN asigură că în prezent, la staţiile de benzină şi motorină din judeţ nu există probleme legate de abateri majore. Totuşi în alţi ani au fost constate situaţii mai deosebite unde s-au aplicat amenzi pe măsură. „La un moment dat, chiar am avut o problemă majoră cu o staţie de benzină din zona Becleanului, care a primit o amendă foarte mare, de 5.000 de lei. Asta a fost în anul 2006. Dar de atunci s-au mai corectat practicile acestea. Nu mai există aşa apă şi impurităţi în benzină, pentru că nu îşi permite nimeni”, a spus Lorica Şut.

Cât priveşte posibile reclamaţii de la cetăţeni, acestea au fost făcute, dar şi în cazuri în care vinovat era chiar consumatorul. „ Am avut o reclamaţie anul trecut la o staţie de benzină de la Mititei. Reclamaţia fusese făcută de un consumator care îşi achiziţionase o maşină cu puţin timp înainte. Atunci, ne-am deplasat şi la firma de service auto care a făcut verificarea şi am constatat că de fapt rezervorul nu fusese curăţat niciodată. Problema este că şi consumatorii trebuie să fie foarte atenţi, pentru că din când în când şi rezervoarele autoturismelor se curăţă”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, directorul adjunct al CJPC B-N, Lorica Şut.

Atenţie consumatori! Informaţi-vă!

Directorul coordonator adjunct al CJPC Bistriţa-Năsăud, Lorica Şut, atrage atenţia consumatorilor ca, în momentul achiziţionării produselor, să se informeze asupra caracteristicilor esenţiale care trebuie să fie afişate la pompele de distribuţie a carburanţilor: „Ei trebuie să se informeze atât prin examinarea inscripţionărilor de la pompe, cât şi prin solicitarea acelor pliante care se găsesc în incinta staţiilor şi care conţin informaţii mai detaliate în situaţia în care cele de la pompe nu sunt suficiente”.

Iulia STUPINEAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.