Becleanul este Ambasador NEB! Comisia Europeană recunoaște Becleanul ca exemplu de bune practici în rândul Uniunii Europene, orașul de pe Someș fiind remarcat la cea mai importantă competiție anuală dedicată proiectelor realizate din fonduri europene, datorită celui mai nou proiect: ”Centrul Recreativ Legacy”, finalist la Componenta A: „Campionii «Noului Bauhaus european»” – categoria 3: „Prioritizarea locurilor și a persoanelor care au cea mai mare nevoie”, informează Primăria Beclean.

Proiectul Becleanului a fost selectat printre cei 61 de finaliști ai Premiilor New European Bauhaus (NEB) 2023, fiind ales dintre peste 1.450 de aplicații din toate statele membre UE, în urma unei evaluări de către experți independenți.

„Proiectul dumneavoastră a fost recunoscut datorită calității, contribuției sale la valorile NEB și a unui potențial mare de a promova frumusețea, sustenabilitatea și incluziunea prin inițiativa NEB”, este mesajul pe care Comisia Europeană l-a transmis Primăriei Orașului Beclean.

Ca urmare a acestei reușite, Becleanul este „Ambasador NEB”, având rolul de a promova și susține inițiativa Noului Bauhaus european.

„Suntem onorați să fim Ambasadori NEB, dar mai ales pentru că suntem finaliștii celui mai prestigios concurs la nivelul Uniunii Europene. Este o reală recunoaștere a muncii noastre și un semn de încredere pentru proiectele pe care le pregătim pentru dezvoltarea orașului Beclean și pentru binele comunității noastre!”, subliniază primarul Nicolae Moldovan.

Câștigătorii Premiilor NEB 2023 vor fi anunțați la Ceremonia de Premiere, care va avea loc în cadrul evenimentului „Noul Bauhaus european în regiuni și orașe”, în perioada 21-22 iunie 2023, la Bruxelles, eveniment la care a fost invitat să participe primarul Nicolae Moldovan. Evenimentul va reuni părțile interesate cheie care implementează NEB pe teren și va servi ca un forum de învățare și schimb între oameni, instituții, municipalități și regiuni care implementează sau au un interes în dezvoltarea proiectelor NEB.

„Vot public pentru proiectul Becleanului!

Suntem încântați să anunțăm că proiectul nostru „Centrul Recreativ Legacy” a fost nominalizat la Premiile #NewEuropeanBauhaus 2023 în cadrul Componentei A: „Campionii «Noului Bauhaus european»” – Categoria 3: „Prioritizarea locurilor și a persoanelor care au cea mai mare nevoie”.

Dar nu putem câștiga asta singuri! Acum avem nevoie de ajutorul tuturor pentru a face proiectul nostru frumos, durabil și incluziv să strălucească!

Cum? Vizitați https://prizes.new-european-bauhaus.eu/, găsiți proiectul nostru și votați înainte de 24 mai!

Să ne transformăm visul în realitate!”, transmite Primăria Beclean.

Comisia Europeană a lansat această inițiativă la sfârșitul anului 2020 pentru a aduce împreună comunități și pentru a crea o punte între Pactul verde european și cotidianul vieții și al spațiilor noastre de locuit.

Noul Bauhaus European reprezintă sursa de inspirație a unei mișcări care își propune să faciliteze și să dirijeze transformarea societăților noastre în conformitate cu trei valori legate în mod indisolubil:

  • durabilitate, de la obiectivele climatice până la circularitate, reducerea la zero a poluării și biodiversitate;
  • incluziune, de la punerea în valoare a diversității până la asigurarea accesibilității și a prețurilor abordabile;
  • estetică și calitatea experienței pentru oameni, prin design, emoții pozitive și beneficii culturale.

„Inițiativa privind noul Bauhaus european (NBE) îndeamnă toți europenii să își imagineze și să construiască împreună un viitor durabil și favorabil incluziunii, frumos pentru ochii, mințile și sufletele noastre”, transmite Comisia Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.