O tânără din Bistrița a fost depistată de polițiști în timp ce conducea un autoturism deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și avea și permisul de conducere suspendat.
”La data de 20 octombrie, în urma acțiunilor de monitorizare și prevenire a accidentelor rutiere, pe raza municipiului Bistrița, polițiștii Biroului Rutier au depistat, în flagrant, o bistrițeancă de 26 de ani care conducea un autoturism, deși avea permisul de conducere suspendat. De asemenea, fiind testată cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentruconducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.