Consiliul Local Bistriţa a respins, joi, proiectul de hotărâre privind atribuirea denumirii de „Complex sportiv municipal” bazei sportive a CNLR şi adoptarea unor măsuri de reabilitare, sistematizare verticală şi privind utilizarea bazei sportive, iniţiat de consilierul local Alexandru Toniuc.

„Colegii din Consiliul de Administraţie, la fel şi elevii din Consiliul Elevilor nu sunt de acord cu o astfel de denumire. Trebuie să mai spun că acolo deja se realizează campusul, cu bani europeni. Cred că acest proiect trebuie respins pentru că nu aduce niciun câştig Colegiului Naţional Liviu Rebreanu unde învaţă circa 1700 de elevi ai multor bistriţeni. Pe teren se poate intra fiindcă există deschidere pentru ca cetăţenii oraşului Bistriţa să aibă acces la baza sportivă cu respectarea riguroasă a regulamentului după care trebuie să funcţioneze o bază sportivă din incinta unei şcoli. Toţi cei care sunt elevi în Bistriţa, prin hotărâre a Consiliului Local, au dreptul să intre şi să facă sport şi în timpul cursurilor şi al vacanţelor în orice bază sportivă şcolară. De la această regulă, CNLR nu a făcut şi nu face excepţie”, a declarat directorul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, prof. Constantin Rus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.