Autorităţile din Bistriţa-Năsăud au descoperit cum trebuie aplicat principiul "Muieţi îs poşmagii?" din povestirile lui Ion Creangă pentru bătrânii noştri aflaţi la mila primăriei.
Susţinerea drepturilor şi intereselor cetăţenilor aflaţi la vârste înaintate, pentru ca aceştia să aibă o viaţă fericită în anii de bătrâneţe, a fost dată uitării de către autorităţile locale care dau din umeri când e vorba de soluţii reale pentru un trai decent pe care Primăria Bistriţa poate să-l ofere oamenilor în vârstă şi fără adăpost.
Bătrâni uitaţi de societate
Din păcate, bătrânii noştrii au rămas pe un prag al societăţii undeva la limita dintre existenţă şi supravieţuire. Aflăm mai mereu cazuri de bătrâni în situaţii disperate, care nu au asigurate nici cele mai elementare condiţii de viaţă, pentru a trăi cât de cât decent. Una dintre aceste situaţii disperate o întâlnim şi la oamenii în vârstă din Căminul de bătrâni din Bistriţa, cămin aflat în subordinea şi administrarea primăriei. Încă de pe vremea fostului edil al oraşului, Vasile Moldovan, ordinul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, care cerea ca până la data de 1 ianuarie 2007 toate căminele pentru bătrâni să corespundă normelor europene, a fost ignorat. De precizat că persoanelor cu vârste înaintate şi care au rămas fără sprijinul altor membri de familie, fără sursă de trai şi fără capacitate de muncă, erau adăpostite într-o clădire veche de sute de ani , clădire care a primit numele de cămin dar care nu îndeplinea nici pe departe criteriile unui adăpost călduros. Într-o clădire veche, cu camere friguroase şi grupuri sanitare impropri erau “cazaţi” bătrânii uitaţi de societate.
Cămin în reabilitare capitală
De la data de 1 octombrie Căminul pentru bătrâni se află în reabilitare capitală. Reabilitarea are loc printr-un program guvernamental, investiţiile fiind suportate de Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Căminul, în urma reabilitării capitale, va fi modernizat, va avea camere mai mici şi băi mai multe. Astfel, persoanele vârstnice mai precis 15 bărbaţi, au fost cazate pe durata unui an de zile la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Bistriţa, cele 16 femei fiind mutate până în octombrie 2009, la “Casa Speranţei”. Potrivit unor surse, femeile vârstnice care au fost mutate la Casa Speranţei “nu au nimerit tocmai bine acolo”.
Frig în Casa Speranţei
Aceleaşi surse au precizat faptul că în Casa Speranţei, bătrânele au fost primite cu mari surprize: frig în camere, păduchi, mobilier vechi şi deteriorat. De precizat că, acest loc, Casa Speranţei, este locul unde pentru doi ani de zile sunt cazate fetele majore care au stat la orfelinate. Pe această perioadă, “Casa Speranţei” le oferă cazare, masă, îngrijire şi consiliere. De altfel “Casa Speranţei” este în regim de cămin, având şase camere cu câte cinci sau chiar şase paturi într-o cameră. La mutarea persoanelor vârstnice acolo, cele cinci fete cazate deja acolo şi-au adunat catrafusele şi au fost mutate la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Bistriţa. Întrebat despre problemele pe care femeile vârstnice sunt nevoite să le îndure în noul lor cămin, purtătorul de cuvânt din cadrul Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti a declarat: “Toate camerele de la Casa Speranţei au fost ocupate de către femeile din căminul de bătrâni. Sunt într-adevăr ceva probleme cu căldura. Mai precis centrala nu face faţă, motiv pentru care într-o cameră căldura merge prost, iar în alta foarte prost. Dar primăria cunoaşte această problemă şi deja s-a achiziţioanat o altă centrală. Motivul pentru care anul trecut de exemplu nu au existat probleme cu căldura a fost acela că nu au fost toate camerele ocupate”. Explicaţia cu privire la femeile care se pare că ar avea păduchi şi au fost tunse, aceeaşi sursă din primărie a declarat: ”În momentul internării unui bătrân la Centru sau Casa Speranţei se face un control amănunţit pentru a se depista de ce boli suferă şi pentru a i se aplica ulterior tratamentul necesar. Nu cred că bătrânele s-au umplut de păduchi, şi asta dacă s-au umplut de la Casa Speranţei. Trebuie să precizez că aceştia nu au un regim de cazarmă. Ei sunt liberi să plece la rude sau unde doresc, pot primi vizite. Posibil să se fi transmis de la alţii”.
400 lei pe lună
Uitaţi de familii şi societate, bătrâni nevoiaşi plătesc pentru cazare, masa şi îngrijirea de care depind. Costurile sunt compensate din pensia lor. Lunar, fiecare pensionar care trăieşte din mila statului plăteşte 400 lei. În cazul în care o persoană vârstnică nu are pensie sau pensia primită este mult prea mică ca să acopere cheltuielile, suma necesară traiului este suplimentată sau chiar plătită integral de rude. Dacă nu are nici rude sau pe cineva binevoitor care să plătească, autorităţile locale sunt cele care, în urma unei anchete sociale, vor decide dacă să plătească ori ba.
Elisabeta Ciuta
