Un bistrițean de 72 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și este anchetat de polițiști pentru contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și desfășurarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.  Miercuri, polițiștii au descoperit în mașina bărbatului un pistol neletal, pentru care nu avea autorizație. Mai mult, oamenii legii au descoperit că, în urmă cu câteva zile, bistrițeanul a introdus ilegal arma în țară.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au depistat, miercuri, în flagrant delict, un bărbat de 72 de ani din Bistrița, în timp ce deținea în autoturism un pistol neletal supus autorizării.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în cadrul activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-a constatat faptul că la data de 25 aprilie, bărbatul ar fi introdus fără drept pe teritoriul României un pistol neletal supus autorizării, confecționat industrial, special construit pentru a produce zgomot și 73 de cartușe de 9mm cu efect sonor cât și 2 articole pirotehnice din categoria 2.

În continuarea cercetărilor arma neletală împreună cu muniția și articolele pirotehnice au fost ridicate, fiind întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și desfășurarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus măsura reținerii bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Năsăud urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea luării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase pentru stabilirea întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.