Exact în ziua când preşedintele Dmitri Medvedev era aşteptat să sosească în vizită oficială, la Roma, pe 16 februarie a.c., Garda de Coastă a Rusiei nega, într-un comunicat de presă, relatările jurnaliştilor niponi, conform cărora ar fi deschis focul asupra unui vas japonez de pescuit, aflat în apropierea zonei sudice a mult disputatelor insule Kurile.
Focuri de avertisment?
Conform agenţiei de presă Kyodo, pe 15 februarie 2011, nave ale Gărzii ruse de Coastă au lansat rachete de iluminare în direcţia unei ambarcaţii civile, a unor pescari niponi, lângă insula Habornai.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului Gărzii de Coastă, pentru Estul Îndepărtat al Rusiei, a declarat:”nu au fost trase focuri de armă spre vasele japoneze de pescuit, nici măcar focuri de avertisment.”
Jurnaliştii ruşi au reacţionat imediat, amintind opiniei publice că, pe 29 ianuarie 2010, două vase de pescuit nipone au intrat în apele teritoriale ale Rusiei, în apropierea insulei Kunashir şi au ignorat focurile de avertisment trase de un elicopter al Gărzii de Coastă. Urmarea? S-a deschis focul asupra navelor anterior atenţionate.
Nu a fost rănit niciun civil, dar vasele au fost găurite de rafalele trase. Şi nevoite să se reîntoarcă în portul de unde au venit, la Rausu.
Spre deosebire de alte state învinse în cel de al Doilea Război Mondial de către fosta URSS, Japonia nu a încetat nicio clipă în ultimii 66 de ani să revendice redobândirea insulelor Kurile, de Sud, respectiv Iturup, Kunashir, Shitokan şi Habornai.
Această atitudine constantă a guvernului nipon a împiedicat Tokyo şi Moscova să semneze Tratatul de Pace.
Diplomaţia niponă a semnalat cu o consecvenţă demnă de admirat faptul că insulele enumerate mai sus au fost ocupate şi anexate de către U.R.S.S. la încheierea ultimei conflagraţii mondiale.
Agenţia de presă RIA Novosti precizează că în cauză sunt un grup de insule vulcanice situate în estul Asiei, între peninsula Kamceatka şi Hokkaido, care se succed, una după alta, pe o lungime de 1200 kilometri, despărţind Oceanul Pacific de Marea Ohotsk.
Acum sunt incluse în regiunea rusă Sahalin.
Rachete S-400 pe insulele disputate
Un purtător de cuvânt al Statului Major General al armatei ruse a declarat, pe 15 februarie a.c., că Moscova a decis să disloce armament suplimentar pe insulele Kurile. Este vorba de sisteme de rachete cu rază medie şi lungă de acţiune, inclusiv cel denumit S-400 Triumf.
Acestea sunt destinate să protejeze suveranitatea Rusiei în Orientul Îndepărtat.
Săptămâna trecută, preşedintele Dmitri Medvedev i-a convocat la Kremlin pe ministrul Apărării, Anatoli Serdiukov, şi pe cel al Dezvoltării Regionale, Viktor Basagrin. El i-a atenţionat că dotarea cu armament modern a trupelor care apără insulele Kurile este o necesitate pentru securitatea acestor teritorii, aflate sub jurisdicţia Federaţiei Ruse.
Anatoli Serdiukov l-a informat pe preşedintele rus că şeful Statului Major General i-a raportat: ”sistemele de rachete defensive S-400 pot fi rapid dislocate, pentru a proteja insulele Kurile de posibile atacuri.”
După cum se ştie, înaintea vizitei surprinzătoare a lui Dmitri Medvedev, din noiembrie 2010, pe insulele Kurile, guvernul de la Tokyo şi-a exprimat îngrijorarea, afirmând că sosirea şefului statului rus ar putea complica relaţiile bilaterale.
Ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a replicat prompt. El a respins ceea ce a etichetat drept o tentativă a executivului nipon de a schimba planurile preşedintelui Medvedev. În stilu-i dur, arhicunoscut, ministrul Lavrov a menţionat, maliţios: ”preşedintele nostru îşi stabileşte singur traseele.”
Postare pe Twitter
Prin vizita sa în insulele Kurile, Dmitri Medvedev “a împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură”. A demonstrat că nu este cu nimic mai prejos decât premierul Vladimir Putin, fiind cel puţin la fel de temerar şi hotărât. Mai mult, a fost primul şef de stat rus din perioada postbelică care a poposit pe celebrele insule.
În mod intenţionat, la scurtă vreme după ce a aterizat pe insula Kunashir, Medvedev a postat pe contul său de Twitter o fotografie – realizată de el – a priveliştii minunate, imortalizate în acel colţ mirific al lumii, cu o explicaţie antologică: ”Sunt atâtea locuri pitoreşti în Rusia. Kunashir.”
Operaţiune psihologică 100%!
Vorbind la un miting organizat la Tokyo pe 8 februarie a.c., prim-ministrul japonez Naoto Kan nu a ezitat să numească vizita lui Medvedev ]n insulele Kurile, din noiembrie 2010, drept o “grosolănie de neiertat”.
A doua zi, însuşi Dmitri Medvedev i-a dat o replică clară: ”Rusia va spori prezenţa sa militară, pe insulele disputate.”
După numai o săptămână, ministrul nipon al apărării, Toshimi Kitazawa, a declarat jurnaliştilor acreditaţi la instituţia sa că Japonia intenţionează să monitorizeze prezenţa militară rusă pe insulele Kurile:”Există tendinţa Rusiei să impulsioneze activitatea sa militară acolo. Trebuie să urmărim îndeaproape acest lucru.”
7.500 de japonezi – gata pentru Kurile!
Într-un interviu acordat postului de radio Ekho Moskvi, ministrul japonez de externe, Seiji Maehara, a afirmat că aproximativ 7500 de conaţionali doresc să se mute pe insulele Kurile, disputate de Japonia şi Rusia. El a punctat calm o realitate de netăgăduit: ”vorbind despre cele patru insule din punct de vedere istoric ruşii nu au trăit niciodată acolo, acestea fiind locuite numai de japonezi.”
Seiji Maehara, aflat la Moscova pe 11 februarie 2011, a declarat că perioada de după război, în relaţiile bilaterale, se va încheia numai când va fi semnat un Tratat de Pace.
Extrem de demn, el a comentat decizia preşedintelui rus de a desfăşura noi arme pe cele patru insule, precizând că poziţia guvernului de la Tokyo „rămâne, în mod absolut, de neclintit.”
Şeful administraţiei prezidenţiale, Serghei Narâşkin, i-a spus ministrului Mehara ]n timpul convorbirilor oficiale că “preşedintele şi alţi oficiali vor continua să viziteze regiunile Rusiei, inclusiv insulele Kurile.”
Ceea ce se şi întâmplase! Deoarece ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, tocmai îşi încheiase inspecţia la unităţile militare dislocate pe cele patru insule.
La finalul conferinţei de presă, organizată după încheierea dialogului oficial cu omologul nipon, Serghei Lavrov, conciliant, a anunţat că Moscova ar fi încântată să vadă investiţii chineze, coreene şi japoneze în cele patru insule. Deocamdată, ruse.
Ion Petrescu
ion.petrescu@ziuaveche.ro