Basescu a renuntat la 18 miliarde de euro

Conform unui interviu acordat, economistul român Radu Golban a fost ameninţat cu moartea după ce s-a întâlnit cu două personaje care au marcat România post-decembristă. “Am primit ameninţări cu moartea! Apoi, a pomenit şi de pericolul ce o poate paşte pe soţia mea, care era însărcinată. Asta m-a derutat de-a binelea. Parcă abia plonjasem într-un film cu spioni şi agenţi secreţi”, spune Golban. Înainte de a fi ameninţat cu moartea, Golban s-a întâlnit cu Gelu Voican Voiculescu, fost ambasador al României şi prim-vicepreședinte al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), şi cu Eugen Anca, un personaj controversat care s-ar fi ocupat de recuperarea tezaurului românesc din Rusia. Cel din urmă dezvăluie faptul că Traian Băsescu ar fi semnat un document prin care se obligă să nu ceară lămuriri statului German despre această datorie pe care o are faţă de România. Pe de altă parte, conform unui răspuns oficial al Ministerului Finanţelor Publice, România nu are de recuperat nici o datorie de la Germania. Mai mult, dacă până în 2012 România nu va face o cerere oficială pentru recuperarea celor 18 miliarde de euro, întreaga afacere se va prescrie.

La mijlocul acestui an, economistul Radu Golban a primit vizita a doi români pe care Golban îi aminteşte în cadrul interviului doar cu iniţialele. Este vorba de A.E. şi V.V.G.. Conform relatărilor lui Golban, la sfârşitul lunii august, V.V.G. i-a transmis economistului român că este ameninţat cu moartea şi l-a sfătuit să nu mai aibă apariţii publice în care să amintească despre datoria pe care România o are de recuperat de la statul German.  
Redăm o parte din interviul publicat în Libertatea în care Golban povesteşte contextul în care a primit ameninţările cu moartea.

“Ce-ar trebui să facă statul român, în mod normal?

Simplu: să solicite oficial Germaniei un răspuns în această chestiune, apoi, în funcţie de răspuns, să înceapă negocieri. Statul român să profite de demersurile din parlamentul german pe această temă şi să solicite precizări din partea guvernului german. Este absurd ca în parlamentul german să existe trei demersuri pe această temă, iar guvernul de la Bucureşti să nu dea nici măcar o declaraţie oficială.

Şi dacă Germania va tot spune că aceste datorii nu mai există?

Tot prin hotărârile acelei Conferinţe de la Londra există prevederea înfiinţării, la cererea unui stat, a unei Comisii speciale pentru soluţionarea unor asemenea litigii. Da, da! Şi, după aproape 60 de ani, acela e organismul care poate rezolva aşa ceva.

Înaintea acestui interviu mi-aţi povestit că, după dezvăluirile privind datoria, aţi fost ameninţat…

Da, la un moment dat, toată povestea a luat o întorsătură cel puţin ciudată. După apariţia în presă a articolului în care vorbeam despre această datorie, la 17 mai 2010, nemaiştiind prea multă lume în România, am încercat, pe internet, să contactez o persoană despre care citisem că e implicată cumva în problematica recuperării tezaurului românesc de la Moscova. Să-i spunem A.E. Aceasta a fost amabilă, interesată şi mi-a propus să mă viziteze în Elveţia, unde avea oricum drum. Doar că n-a venit singur omul, ci împreună cu un alt domn, pe care, mărturisesc, nu-l cunoşteam, eu fiind desprins de situaţia politică din România încă din 1988. Dar am înţeles că era un fost demnitar în guvernul României de după Revoluţie. Să-i spunem V.V.G. acestui domn, de altfel, foarte interesant şi cultivat. S-au referit şi la soţia însărcinată

Şi ce-aţi vorbit cu ei?

Fireşte că despre acea datorie şi despre concluziile mele despre ea. Mi-au spus să nu mai discut cu nimeni despre acest subiect, altfel voi periclita recuperarea datoriei. M-au asigurat că vor vorbi cu domnul Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, cu ministrul de finanţe şi cu cel de externe despre această problemă. Mi-am dat seama că sunt oameni cu relaţii la nivel înalt. După aceea, o vreme, am purtat discuţii telefonice zilnice cu ambii domni, explicându-le detaliile juridice şi economice ale problemei. Au respins însă orice tentativă de a mea de a lua direct legătura cu vreo oficialitate din România. Apoi domnul A.E. a sugerat că recuperarea s-ar face mai uşor prin Rusia, deoarece în România nu s-ar găsi date în arhive, în schimb s-ar putea folosi arhiva Kremlinului. Sincer, asta m-a derutat, câtă vreme probele studiate de mine erau suficiente. Aşa că le-am spus că eu fac acest lucru benevol, dar mă opun oricărei periclitări a relaţiilor româno-germane prin angrenarea altei părţi în problemă.

Şi ce s-a întâmplat?

După încă o apariţie în presa din România, domnul V.V.G. mi-a spus, când l-am sunat în data de 29 august, anul acesta, că am încălcat convenţia de a nu mai vorbi despre subiect şi, mai ales, despre sumă. Dar cel mai ciudat a fost când mi-a zis că ştie din surse sigure că serviciile secrete sunt cu ochii pe mine, din cauză că le-aş fi deranjat prin dezvăluirile mele despre acea datorie şi că viaţa mi-ar fi în pericol. Am primit ameninţări cu moartea! Apoi, a pomenit şi de pericolul ce o poate paşte pe soţia mea, care era însărcinată. Asta m-a derutat de-a binelea. Parcă abia plonjasem într-un film cu spioni şi agenţi secreţi.

Cum aţi reacţionat?

Am considerat necesar să mă duc la Poliţia din St. Gallen, oraşul elveţian în care stau, şi să depun o plângere. Nu neapărat contra domnului V.V.G., dar am menţionat numele acestuia ca fiind cel care mi-a transmis ameninţarea.

Şi ce credeţi că se va întâmpla mai departe?

Eu sper că nimic rău sau absurd. Ce am făcut am făcut pentru România. Mai rămâne ca şi România ori cei cu putere de acolo să dorească a face ceva. Însă cât mai e timp, pentru că datoria aceasta şi orice pretenţie pe această temă, tot conform legislaţiei, se vor prescrie începând cu 3 octombrie 2012!”.

Băsescu a renunţat la un “fleac” de 18 miliarde de euro

Cei doi români amintiţi cu iniţialele în cadrul interviului sunt Gelu Voican-Voiculescu şi Eugen Anca, două personaje controversate ale istoriei post-decembriste româneşti.
Contactat de reporterii Gazetei de Cluj, Eugen Anca a explicat că, de fapt, ameninţările la care se fac referiri în interviu au apărut în cadrul unor comentarii la un articol publicat on-line.  
“Într-un articol publicat pe Hotnews, cineva pe forum a spus că Golban ar trebui să aibă grijă să nu dispară cu atâtea dezvăluiri. L-am sunat pe Voican şi i-am spus de comentariul ăsta, şi, la rândul lui, Voican l-a sunat pe Golban să-i spună că Serviciile Germane sunt deranjate de aceste dezvăluiri. Golban mi-a spus că ştie că este verificat de Servicii”, explică Anca. El mai adaugă şi faptul că, împreună cu Gelu Voican-Voiculescu, l-au ajutat pe economistul român să se întâlnească cu unul dintre foştii consilieri preşedinţiali, Bogdan Teodoriu, care ar fi trebuit să decidă dacă Golban ar trebui să discute, sau nu, cu Băsescu.
“I-am aranjat o întâlnire cu Băsescu prin intermediul fostului consilier preşedinţial Bogdan Teodoroiu, cu care trebuia să vorbească şi dacă discuţiile erau concludente urma să se întâlnească cu Băsescu. Însă, Voican şi cu mine ne-am trezit că, fără să ne spună, Golban a trimis adrese la Băsescu, la Ministerul finanţelor, BNR, etc., în care explica problema cu datoria. I-am atras atenţia că nu trebuia să procedeze aşa pentru că nu avem credibilitate dacă ne dublăm diligenţele, adică trimitem de două ori aceleaşi adrese. Şi-a recunoscut greşeala. Acum, problema este că nici oficialii Germaniei, nici cei ai României nu recunosc datoria. Germanii spun că România a renunţat la datorie, ceea ce este o minciună”, spune Anca.
Mai mult, Eugen Anca susţine că se află în posesia unor informaţii conform cărora preşedintele Traian Băsescu a semnat un document prin care se obligă să nu ceară lămuri statului german despre datoria de 18 miliarde de euro pe care o are faţă de România. Anca spune că Băsescu şi-a asumat această obligativitate până la expirarea mandatului.
“În privinţa datoriei pe care Germania o are faţă de România, dovezile lui Golban sunt irefutabile.
Însă, înainte de venirea Angelei Merkel, preşedintele Băsescu a semnat o convenţie prin care s-a obligat ca, până la expirarea mandatului său (2016, n.red.) să nu ceară detalii sau explicaţii despre această datorie. Pe de altă parte, datoria Germaniei expiră în 2012 dacă nu este solicitată până atunci”, spune Anca. Până la închiderea ediţiei, instituţia Preşedintelui României nu a formulat un răspuns în legătură cu convenţia amintită mai sus.

Coincidenţe tip “Matrioşka”

Interesant este faptul că, în aproximativ aceeaşi perioadă, din două surse au venit informaţii conform cărora România ar trebui să recupereze două datorii extrem de mari. Cea din partea Germaniei şi o altă datorie din partea Rusiei. Într-un interviu acordat la începutul lui iunie, Dumitru Prunariu, fostul cosmonaut şi ambasador al României în Rusia, a dezvăluit faptul că Rusia ar fi dispusă să rezolve problema tezaurului, dar nu la nivel de state, ci printr-o “cale comercială”, de exemplu înfiinţând o bancă comercială prin care să transfere Tezaurul. Culmea este că, în 1995 s-a înfiinţat Banca “Fortuna” în care a funcţionat o direcţie specială care ar fi trebuit să iniţieze discuţii cu oficialităţile de la Moscova şi să stabilească condiţiile în care România şi-ar putea recupera Tezaurul. Numai că, după un an, autorizaţia de funcţionare a Băncii “Fortuna” a fost retrasă prin Hotărârea BNR nr. 3/02.07.1996, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 146/11.07.1996.
Pe de altă parte, informaţiile conform cărora România ar avea de recuperat o datorie de la statul German au apărut la mijlocul lunii mai, când dezvăluirile făcute de economistul Radu Golban au apărut şi în paginile Gazetei de Cluj.
Însă, conform unui răspuns oficial al Ministerului Finanţelor Publice, România nu are de recuperat nici o datorie istorică de la Germania.
“Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Externe şi Banca Naţională a României au fost sesizate pe aspectele prezentate direct de autorii articolelor din presa centrală şi locală (“Săptămâna financiară” din 17 mai 2010 şi respectiv “Gazeta de Cluj” din 14 mai 2010).
Urmare a consultărilor cu Banca Naţională a României şi Ministerul Afacerilor Externe, la acest moment, din adresa nr. IX/1115/22.07.2010 a Băncii Naţionale a României rezultă că aceasta nu a identificat documente care să ateste existenţa unei eventuale creanţe a BNR faţă de Casa Germană de Compensaţie. A fost cercetată atât Arhiva BNR, cât şi literatura de specialitate referitoare la relaţiile financiare şi comerciale româno-germane în perioada 1939-1944, ajungându-se la concluzia că statul german nu are obligaţii economico-financiare faţă de România”, se arată într-un răspuns oficial al ministerului.
Coincidenţa faptului că în aceeaşi perioadă de timp au apărut informaţii despre faptul că, pe de o parte, România are de recuperat o datorie istorică de la Germania, iar, pe de altă parte, statul român şi-ar putea recupera tezaurul sin Rusia poate avea următoarea explicaţie.
Conform unor informaţii vehiculate de analistul economic Dan Popa, actele referitoare la datoria Germaniei faţă de România pe care Ministerul finanţelor şi BNR-ul nu le găsesc s-ar afla la Moscova.
“Ruşii au verificat în arhivele lor de la Moscova, unde sunt depozitate nu numai arhivele CAER, dar şi cele ale armatelor din fostul Tratat de la Varşovia. Au descoperit faptul că între 1945 şi 1952 ruşii au “colectat” şi au transportat la Moscova documente şi arhive din mai toate instituţiile din România, acolo unde ei aveau interese pe termen scurt şi lung. Au scos astfel din ţară cam tot ce au găsit interesant. De la MAE, BNR, MF, Ministerul Apărării, dar şi din alte instituţii. Asa se face că BNR nu a reuşit să găsească mai nimic în propria ei arhivă despre sold”.

Gelu Voican-Voiculescu a participat ca delegat al Frontului Salvării Naționale, alături de generalul Victor Atanasie Stănculescu și de prof. Virgil Măgureanu, la procesul intentat lui Nicolae Ceaușescu din 25 decembrie 1989 și la execuția liderului comunist. Tot el s-a ocupat și de înhumarea soților Ceaușescu. A deținut funcția de viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman (1989-1990) şi a deţinut controlul Serviciilor Secrete Române la începutul anului 1990. Împreună cu generalul Nicolae Militaru, Gelu Voican Voiculescu a coordonat preluarea de către MApN a Securității, trecându-se la analizarea organigramei acesteia și la creionarea viitoarelor structuri informative ale României. Ele au avut ca bază personalul și logistica Securității. Până în martie 1990, când a fost înființat Serviciul Român de Informații, Gelu Voican s-a ocupat de gestionarea arhivei fostei Securități. După aceea a fost senator de Buzău în legislatura 1990-1992 ales pe listele partidului FSN. În prezent, deține funcția de prim-vicepreședinte al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO) şi cea de membru al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române.

Conform CV-ului său, în perioada 1975-1978 Eugen Anca a lucrat la ICE Fructexport, una dintre societăţile subordonate Securităţii înainte de 1989. În perioada recentă, de după anii 2000, Anca a încercat, prin două societăţi comerciale (Profact SRL şi Dekagon Trading Limited) a făcut o serie de diligenţe pentru recuperarea tezaurului românesc din Rusia. În Rusia, legăturile lui Eugen Anca şi a SC Profact SRL consta în Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Relaţii Economice Externe din Rusia şi în Centrul Internaţional de Dezvoltare Bancară de Cooperare Investiţională şi Creditare (VNIIVS-CIBDICC), instituţii din subordinea Ministerului Dezvoltării Economice şi Comerţului al Federaţiei Ruse. Dacă în România, se discută despre “recuperarea tezaurului românesc”, în Rusia este vorba despre “componenta de metale preţioase din Proiectul D-02/122”, adică 93,4 de tone de aur pe care România ar trebui să le recupereze de la statul rus. Conform CV-ului lui Anca, el s-a “implicat intens în problema “tezaurului României de la Moscova”, începând din vara anului 2003, pentru retrocedarea acestuia în Romania. A reuşit obţinerea unor alocaţii şi repartiţii de proiecte economice şi comerciale de valori importante, în baza bunelor relaţii comerciale pe care le are cu Institutul de Relaţii Economice Externe şi Investiţii de la Moscova”.

Răzvan Robu

18 miliarde de euro este suma pe care România ar fi trebuit s-o obţină de la  germania