Tânărul din Republica Moldova care a provocat duminică seara un accident cumplit pe str. Horea din Cluj-Napoca, în urma căruia un tânăr din Bistrița a decedat, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști.

„Conform primelor verificări, un tânăr de 21 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea autoturismul pe strada Horea, dinspre gară înspre centrul municipiului, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și a consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de mers. Astfel, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar din sensul opus de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Bistrița”, transmite IPJ Cluj.

În urma impactului, autovehiculul condus de tânărul din Republica Moldova a luat foc, acesta fiind lichidat rapid de cei prezenți la fața locului.

„După producerea accidentului, conducătorul auto care ar fi provocat accidentul și pasagerul din același auto au coborât din autoturism, au observat starea gravă a victimelor și au fugit de locul faptei. Un polițist aflat în timpul liber care era în zona de producere a accidentului a observat la un moment dat lipsa celor doi și a pornit în căutarea lor, reușind să-i depisteze în scurt timp pe strada Emil Racoviță. Polițiștii Biroului Rutier au sosit de îndată la fața locului, iar cei în cauză au fost imobilizați”, mai precizează sursa citată.

În urma testării cu aparatul etilotest, a reieșit că șoferul se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma impactului, un tânăr de 22 de ani, din Bistrița, pasager în autovehiculul condus regulamentar, a decedat. De asemenea, conducătorul aceluiași autovehicul și o pasageră – o femeie de 51 de ani, din Bistrița, au fost răniți grav.

Cei doi tineri din Republica Moldova au suferit leziuni ușoare.

În baza probatoriului administrat, tânărul în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului sau modificarea/ștergerea urmelor acestuia, fapte prevăzute de Codul penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.