Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus, marți, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 35 de ani din Mureșenii Bârgăului, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița l-au dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița.

În fapt, la data de 20.03.2022, acesta a fost depistat de polițiști, în flagrant delict, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17, prin localitatea Prundu Bârgăului, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.