Un bărbat din Tureac s-a ales duminică cu dosar penal, după ce polițiștii l-au prins beat criță la volan. 

La data de 15 august, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au depistat un șofer sub influența băuturilor alcoolice.

Pe Drumul Județean 172D, în Colibița, a fost oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 28 ani din Tureac.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,22 mg/L alcool pur în aerul expirat. Șoferului i-au fost recoltate la spital două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciul Rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.