Toader Scurtu, bărbatul din Cormaia care a fost acuzat de omor, după ce i-a administrat fratelui său geamăn o bătaie cruntă în urma căreia acesta a decedat, și-a primit sentința definitivă de la Curtea de Apel Cluj. Judecătorii i-au respins apelul, astfel că el a rămas cu pedeapsa aplicată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, de 9 ani de închisoare.
În iulie anul trecut, după ce au băut zdravăn împreună, Toader Scurtu și-a bătut cu bestialitate fratele geamăn. Când și-a dat seama ce a făcut a încercat să-i acorde primul ajutor și a chemat ambulanța. Din păcate, în urma loviturilor extrem de dure, victima a decedat câteva ore mai târziu. Toader Scurtu a fost acuzat de omor și arestat preventiv.
La aproape un an de la tragedie, a avenit și sentința, Toader Scurtu fiind trimis după gratii de judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud, pentru 9 ani.
Sentința nu a fost definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel Cluj.
A cerut schimbarea acuzațiilor și o pedeapsă mai mică
În fața instanței clujene, Toader Scurtu a solicitat o pedeapsă îndreptată către minimul special după reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, el considerând că instanța de fond a greșit atunci când i-a respins cererea de judecată în procedura simplificată, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă. Numai că, atunci când tribunalul bistrițean i-a respins cererea de judecare în procedură simplificată, a avut un motiv bine justificat, fiindcă Scurtu ceruse schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de omor, în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte. Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost depusă de altfel și în apel.
“În apel, la termenul de judecată din data de 02.08.2024, inculpatul a depus la dosarul cauzei o cerere de schimbare a încadrării juridice (…) din infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) raportat la art. 199 alin. (1) Cod penal în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 Cod penal cu reţinerea art. 199 Cod penal, apreciind că acţiunile inculpatului anterioare, din timpul şi ulterioare conflictului demonstrează în mod clar lipsa intenţiei de suprimare a vieţii victimei. În concret, s-a învederat faptul că agresiunea a fost iniţiată de victimă, inculpatul nu a folosit asupra acesteia niciun obiect sau armă care să fi putut sugera intenţia de a comite o faptă de omor, numărul de lovituri aplicate a fost unul redus, ulterior inculpatul a încercat să resusciteze victima şi a chemat salvarea, şi-a exprimat regretul faţă de fapta comisă având în vedere strânsa legătură faţă de victimă (frate geamăn), inculpatul nefiind cunoscut ca o persoană cu un comportament violent.
Printre argumente se numără şi faptul că urmărirea penală a debutat raportat la încadrarea juridică a unei infracţiuni de violenţă în familie prin raportare la loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 Cod penal, ulterior fiind schimbată încadrarea juridică în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) Cod penal, iar după decesul victimei în infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 Cod penal. Se remarcă faptul că anterior decesului victimei fapta nu a fost încadrată juridic la infracţiunea de tentativă de omor, deşi starea de fapt a fost aceeaşi.
În prezenta cauză, inculpatul susţine că a acţionat cu praeterintenţie, acesta urmărind producerea unor vătămări corporale asupra victimei, însă nu a urmărit şi nici nu a acceptat posibilitatea decesului victimei.
Cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a fost calificată ca şi motiv de apel, având în vedere că a fost invocată şi analizată de către instanţa de fond în cuprinsul sentinței penale atacate”, a reținut Curtea de Apel Cluj din apelul depus de Scurtu.
Nu și-a recunoscut faptele în totalitate
Judecătorii clujeni nu au fost însă de acord cu solicitările inculpatului, precizând că apelul acestuia este nefondat.
Astfel, judecătorii Curții de Apel Cluj au fost de acord cu susținerile instanței de fond atunci când i-au respins lui Scurt cererea de judecare în procedură simplificată, în condițiile în care el nu și-a recunoscut în totalitate faptele așa cum au fost descrise în rechizitoriu de procurori.
“În acest sens, se remarcă nu doar faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei descrise în rechizitoriu sub aspectul formei de vinovăţie (a intenţiei indirecte), ci a şi solicitat o completare a materialului probator, în scopul de a dovedi faptul că decesul victimei ar fi survenit ca urmare a unor lovituri anterioare, pe fondul consumului de alcool, şi nu ca urmare a acelor lovituri cu pumnii şi picioarele aplicate în zona capului victimei, surprinse de înregistrările video existente la dosarul cauzei).
În aceste condiţii, este evident că inculpatul nu a recunoscut în integralitate fapta imputată, nici sub aspectul laturii obiective (starea de fapt reţinută în actul de sesizare) şi nici al laturii subiective (a formei de vinovăţie), fiind evident că finalitatea dispoziţiilor procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii – constând în scurtarea procedurii şi evitarea consumului de resurse ale instanţei – nu a putut fi atinsă.
Este adevărat faptul că recunoaşterea în totalitate a faptei descrise în actul de sesizare nu presupune şi obligativitatea acceptării încadrării juridice a acesteia, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 374 alin. (4) C.pr.penală, coroborate cu dispoziţiile art. 377 alin. (4) C.pr.penală. Practica judiciară este constantă în sensul că pentru admiterea cererii de judecată în procedura abreviată, recunoaşterea trebuie să fie totală, adică atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective. Ori, în prezenta cauză, prin prisma susţinerilor exprimate în faţa instanţei de fond la termenul din data de 23.02.2024 (reiterate şi în apel), apreciem că în mod corect s-a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru judecata inculpatului în procedura simplificată, câtă vreme, prin însăşi cererea de schimbare a încadrării juridice formulate în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, inculpatul a recunoscut că ar fi comis fapta cu praeterintenţie, iar nu cu intenţie (indirectă), astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu. Astfel cum s-a învederat şi de către instanţa de fond, inculpatul ar fi trebuit să recunoască săvârşirea faptei atât în sensul de realitate obiectivă, cât şi ca poziţie psihică, respectiv a formei de vinovăţie cu care a acţionat. Din piesele dosarului, Curtea remarcă o poziţie constantă a inculpatului, de nerecunoaștere a formei de vinovăţie, acesta susţinând că a urmărit şi producă victimei vătămarea corporală, neprevăzând şi neacceptând posibilitatea survenirii decesului”, se arată în motivarea instanței clujene, care subliniază totodată că pentru aplicarea dispoziţiilor privind procedura abreviată persoana trimisă în judecată trebuie să adopte o atitudine de recunoaştere integrală şi necondiţionată a învinuirii.
A lovit “în mod repetat şi cu ferocitate”
Nici cu cererea de schimbare a încadrării juridice, judecătorii clujeni nu au fost de acord, ținând cont de ferocitatea cu care Toader Scurtu și-a lovit, în mod repetat, fratele când acesta era căzut în genunchi și nu schița nici cel mai mic gest de apărare.
“Din probele administrate în cauză (înregistrările audio-video surprinse la data incidentului de camera de supraveghere amplasată pe stâlpul aflat la limita (…), coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală) Curtea constată că inculpatul Scurtu Toader, deşi nu a urmărit, a prevăzut şi acceptat posibilitatea ca victima, (…), să decedeze ca urmare a loviturilor aplicate cu pumnii şi picioarele, în mod repetat şi cu ferocitate, asupra capului şi corpului acesteia, în condiţiile în care majoritatea acestor lovituri (cele surprinse la minutul 03:17 de camera video) au fost aplicate când victima era căzută în genunchi, cu capul sprijinit de beton şi brațele inerte de o parte şi de alta a capului, într-o poziţie nefirească, fără a schiţa nici cel mai mic gest de apărare sau de reacţie (fiind în vădită stare de inconştienţă) la loviturile inculpatului care s-au succedat. Victima a rămas în aceeaşi poziţie în toată perioada de timp (de circa 1 minut) a exercitării violenţelor de către inculpat, existând mici secvenţe de întrerupere urmate de revenirile pentru continuarea aplicării de lovituri cu o intensitate extrem de ridicată (ex. lovitura cu piciorul în zona coloanei sau cele aplicate simultan cu pumnii în lateralul corpului) şi până la minutul 03:24, când inculpatul iese din locuinţă pentru a verifica starea în care se afla fratele său, moment în care a încercat să îl resusciteze şi a solicitat intervenţia serviciile medicale.
Distincţia dintre o infracţiune de omor si o infracţiune contra integrităţii corporale sau sănătăţii o reprezintă atitudinea psihică a inculpatului cu privire la rezultatul produs ca urmare a acţiunii infracţionale desfășurate. (…)
Faptul că acesta a acceptat posibilitatea producerii morţii victimei rezultă din atitudinea lui, de a reveni şi de a aplica lovituri asupra victimei care se afla într-o vădită stare de vulnerabilitate, în imposibilitate de a se apăra. Ajutorul acordat de inculpat victimei s-a realizat în accepţiunea instanţei de control judiciar foarte târziu, după aproximativ 5 minute, perioadă de timp în care victima a zăcut în aceeaşi poziţie, inertă, pe betonul din curtea locuinţei. Din înregistrările surprinse de camera de supraveghere se poate observa starea acesteia şi faptul că respira cu dificultate, astfel încât ajutorul dat în primele clipe de la lovituri ar fi fost vital. Ori, în condiţiile în care inculpatul susţine că nu ar fi acceptat posibilitatea producerii rezultatului mai grav ar fi trebuit să intervină imediat ce fratele său nu se mai putea mişca şi nu să continue să îl lovească cu bestialitate.
Având în vedere intensitatea şi numărul loviturilor, zonele corporale vizate, starea de vulnerabilitate a victimei şi comportamentul ulterior, nu se poate susține ca inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului, rezultat pe care l-a acceptat şi care nu a fost posibil să fie evitat în pofida intervenţiei echipajului de salvare”, arată judecătorii în motivarea sentinței, aceştia concluzionând că pedeapsa de 9 ani de închisoare a fost corect aplicată de instanța de fond.
