Un bărbat a murit, după ce a fost implicat, duminică seara, într-un accident rutier între localitățile Cușma și Satu Nou. Autoturismul pe care îl conducea și în care se mai aflau doi bărbați, s-a răsturnat. 

La locul accidentului a intervenit Detașamentul de Pompieri Bistrița.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, ajunse la fața locului echipajele medicale au găsit trei victime, bărbați: două victime cooperante, conștiente, iar a treia se afla în stop cardiorespirator,astfel că i s-a aplicat protocolul de resuscitare.

Din nefericire victima a fost declarată decedată la fața locului.

Polițiștii au fost și ei prezenți la locul accidentului.

„În această seară, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost alertați despre producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 172G.

Între localitățile Cușma și Satu Nou, a fost identificat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, constatându-se ca a fost condus de un bărbat de 32 de ani din Petriș.

În urma impactului, datorită leziunilor suferite, șoferul nu a răspuns protocolului de resuscitare fiind declarat decedat”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud. 

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând sa fie stabilite cauzele și modalitatea producerii accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.