Un bărbat din comuna Teaca fost reţinut, luni, de poliţişti deoarece s-a urcat beat la volan de mai multe ori.  Drept urmare, la 61 de ani, bărbatul din Teaca s-a ales cu dosar penal, iar procurorii îl vor duce în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 

Un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din comuna Teaca, a fost reţinut pentru 24 de ore, luni,  pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În fapt, la data de 3 septembrie a.c., în timp ce se afla la volanul unui autoturism, pe raza comunei Teaca, bărbatul ar fi fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale, fără că acesta să oprească la locul accidentului.  În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat  faptul că acesta se afla sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, pe numele bărbatului înregistrându-se dosar penal. Începând cu aceeași dată, s-a luat și măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

La data de 4 septembrie a.c., deși cunoștea că nu are dreptul de a conduce autovehicule, în timp ce se afla la volanul aceluiași autoturism, pe raza comunei Teaca, bărbatul ar fi fost implicat într-un alt eveniment rutier cu pagube materiale. În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat faptul că acesta se afla din nou sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe„, se arată într-un comunicat al IPJ BN.

Bărbatul a fost dus de poliţişti la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa în vederea prelevării mostrelor biologice şi a stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, el urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.