Accident șocant a avut loc în Vatra Dornei, județul Suceava! O angajată a Armatei, din cadrul unității militare din Prundu Bârgăului, a lovit un biciclist și a fugit de la locul faptei. Este vorba de o tânără de 31 de ani, cadru militar care a adormit la volan după ce a consumat băuturi alcoolice și a izbit un pensionar de 65 de ani. Victima a ajuns de urgență la spital.
La data de 11 aprilie 2022, în jurul orei 20.00, pe strada Bârnărel, din municipiul Vatra Dornei, Ioan C. în vârstă de 65 de ani, care se deplasa pe marginea carosabilului, pe lângă bicicletă, a fost lovit de o mașină condusă de către Andreea D. (31 de ani).
În urma accidentului, Ioan C. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, iar șoferița a părăsit locul accidentului.
Conform declarațiilor persoanelor care au asistat la eveniment, șoferița a fost identificată de către polițiștii dorneni la o distanță de aproximativ 500 de metri față de locul accidentului.
Șoferița a fost găsită în mașină, dormind cu capul pe volan, potrivit Radio Dorna. Polițiștii dorneni au testat-o cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat o concentrație de 1,77 la mie alcool pur în aerul expirat. Femeia, de loc din comuna Șaru Dornei, este militar profesionist, angajată în cadrul unității militare din Prundu Bârgăului, județul Bistrița Năsăud.