Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Satu Nou, a fost găsit în albia unui pârâu.
”În acestă dimineață, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu criminaliști au intervenit ca urmare a unei sesizări cu privire la faptul că, în albia unui pârâu din localitatea Satu-Nou se află o persoană căzută, posibil decedată. Polițiștii ajunși la fața locului au identificat un bărbat de 43 de ani, din localitate, care din păcate, era decedat”, a anunțat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița vor dispune necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate a cauzei decesului. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar de ucidere din culpă.