Un bărbat din Maieru și-a pierdut viața, duminică, după ce a căzut de pe un cal și s-a lovit la cap, în zona superioară a cefei.
La locul accidentului a fost alocat un echipaj B2 SAJ din Maieru și unul de terapie intensivă mobilă SMURD Bistrița. Condițiile meteo nu au permis intervenția pe cale aeriană.
Ajunse la locul incidentului, echipajele medicale l-au găsit pe bărbat în stare de inconștiență, cu funcții vitale, astfel că au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire, organismul bărbatului a cedat, medicul fiind nevoit să îi declare decesul.
„Cu toate eforturile celor dou[ echipaje de intervenție, pacientul din Maieru a pierdut lupta cu viața. Pacientul ar fi suferit un traumatism cranian grav, în zona occipitală”, a precizat dr. Annabella Muzsi, managerul SAJ Bistrița-Năsăud.