Polițiștii bistrițeni au desfășurat, miercuri, acțiuni pentru reducerea riscului rutier și sancţionarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, transmite IPJ BN.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud au folosit și autospeciale dotate cu aparate radar în vederea prevenirii excesului de viteză.

În urma activităţilor desfăşurate, la nivel județean, au fost aplicate 194 de sancţiuni contravenționale, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de 39.440 lei.

Totodată au fost reținute 10 permise de conducere, pentru diverse abateri și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

 

 

La data de 21 iunie a.c., polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic un bărbat, de 32 ani, din Viișoara, în timp ce  conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, fără a deține permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

 

De asemenea, la aceeași dată, polițiști din cadrul Poliției orașului Năsăud au identificat în trafic un bărbat, de 38 ani, din Ilva Mică, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17D Feldru, fiind sub influența alcoolului.

Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal.

 

 

Astăzi, acțiunile au continuat, vizând monitorizarea traficului rutier şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și verificarea legalităţii transportului rutier de persoane, mărfuri și produse accizabile.

Polițiști de la Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Acțiuni Speciale, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul de Ordine Publică s-au aflat în trafic, unde efectuează controale de specialitate, pe DN 17 și DN 17C,  pe Valea Bârgăului și valea Sălăuței. Tot cu aceeași ocazie a fost folosit și un câine polițist de urmă, specializat în detectarea tutunului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.