Un bărbat din Gherla a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști,  din cauză că ar fi furat, în luna iunie, din locuința unei femei din orașul Beclean bunuri și bijuterii în valoare de aproximativ 5.000 de euro. Acesta va fi dus în fața instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din municipiul Gherla a fost identificat de polițiștii Compartimentului de Investigaţii Criminale din Beclean, ca fiind autorul unui furt comis dintr-o locuință din orașul Beclean, în luna iunie. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Beclean au stabilit faptul că, la data de 3 iunie 2019, acesta ar fi sustras din locuința unei femei din Beclean bijuterii și bunuri, în valoare de aproximativ 5.000 de euro„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit, iar în cursul acestei zile va fi prezentat magistraților, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.