Un bărbat din Feldru a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști și s-a ales cu dosar penal, după ce mai bine jumătate de an și-a hărțuit și amenințat fost concubină, iar luni a îmbrâncit-o în apropierea locuinței ei. Totodată, oamenii legii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Biroului de Ordine Publică, Compartimentul Proximitate, au dispus ieri reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat de 44 de ani din Feldru.
Totodată, împotriva lui, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și hărțuire.
„Din investigațiile polițiștilor a reieșit faptul că, în aceeași dimineață, bărbatul, fost concubin al unei femei de 53 de ani din Bistrița, ar fi îmbrâncit-o pe aceasta în apropierea locuinței ei. Totodată, în perioada iulie 2023-ianuarie 2024, bărbatul ar fi amenințat-o pe femeie în repetate rânduri și s-ar fi prezentat la locuința acesteia, insistând să se întâlnească”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
În prezent, bărbatul se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar cercetările sunt continuate Poliția Municipiului Bistrița, Biroul de Ordine Publică – Compartimentul Proximitate.