Un tânăr de 21 de ani din Rebrișoara a alertat miercuri polițiștii, cu privire la faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița, a fost acroșat de un alt autoturism, iar conducătorul acestuia a plecat de fața locului.

În drum spre locul indicat, polițiștii au observat un bărbat care se deplasa pe jos, iar în momentul în care l-au abordat, acesta a fugit. A fost prins, imobilizat și legitimat, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat că fusese implicat în accidentul sesizat prin 112. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din Dumitra, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar cercetările continuă de polițiștii Biroului Rutier Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.