Un bărbat din Agrieș este cercetat de polițiști, pentru deținere ilegală de arme. Oamenii legii i-au confiscat, în urma unor percheziții, două arme de vânătoare.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară și au continuat cercetările, în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

„Cercetat pentru comiterea faptei este un bărbat de 61 de ani, din Agrieș, care ar fi deținut fără drept, la locuință, două arme letale, supuse autorizării, cu destinația vânătoare, fără a fi autorizat în acest sens.

În urma celor constatate, polițiștii au ridicat, în vederea indisponibilizării, armele calibrul 16 mm, împreună cu muniția aferentă, descoperită în urma perchezițiilor domiciliare”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud, cu privire la infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, în vederea documentării faptei sub toate aspectele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.