Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Bistrița-Năsăud, vineri, pentru pornografie infantilă și șantaj, după ce a determinat și șantajat două minore de 13 și 15 ani să se filmeze și fotografieze în ipostaze pornografice, iar mai apoi să îi trimită înregistrările pe care ulterior le-a distribuit altor persoane.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au efectuat, joi, 23 noiembrie, o percheziție domiciliară la un bărbat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj.
„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2021 – 2022, acesta ar fi determinat o minoră, de 13 ani, să se filmeze și fotografieze în ipostaze pornografice, iar, după primirea acestor materiale, le-ar fi distribuit mai multor persoane. Începând cu luna august 2023, i-ar fi cerut aceleiași persoane vătămate, prin intermediul unei rețele de socializare, să îi mai trimită astfel de materiale, și ar fi amenințat-o că, dacă nu se va conforma, le va distribui pe cele aflate deja în posesia sa.
În sarcina inculpatului, s-a reținut și faptul că, în luna mai 2023, ar fi determinat o altă persoană vătămată, de 15 ani, să producă și să îi trimită materiale de tip imagine și video care o înfățișau în ipostaze sexuale explicite, pe care le-ar fi stocat și deținut în telefonul său, ridicat în urma percheziției domiciliare”, arată DIICOT Bistrița-Năsăud într-un comunicat.
Joi, 23 noiembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 24 noiembrie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Bistrița-Năsăud.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.