Consilierii judeţeni au votat ieri după-amiază pentru acordarea unui sprijin financiar echipei de handbal fete a Clubului Sportiv Municipal. Este vorba de 120 de mii de lei, bani care urmează să fie folosiţi pentru susţinerea echipei în Divizia A şi pregătirea lotului antrenat de Horaţiu Paşca şi Radu Moldovan în vederea promovării în liga profesionistă, obiectiv fixat pentru viitorul sezon competiţional.

„Din păcate datorită neînţelegerilor legislative şi a lipsei de sprijin angajat de Primăria municipiului Bistriţa,  nu putem să avem o echipă pe care ne-am fi dorit-o şi atunci în urma discuţilor care colegii mei din Executivle-au făcut cu reprezentanţii clubului şi ai echipei, s-au modificat obiectivele acestei echipe s-au modificat pentru acest an. Eu sper ca pentru anul viitor să găsim mai multă înţelegere la Primăria Bistriţa. Dacă nu o să găsim, ar trebui să facem o analiză foarte serioasă, dacă ne asumăm noi, Consiliul Judeţean, proiectul în integralitate, şi aş vrea să îi felicit şi pe cei care se ocupă din punct de vedere administrativ, dar şi pe cei doi profesori care au reuşit  cu mari eforturi să ocrotească o echipă din foarte multe jucătoare tinere, care duminică dimineaţa a avut o prestaţie bună”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

CSM Bistriţa mai are de jucat încă trei partide din actualul tur competiţional, următoarea partidă fiind programată în deplasare, în compania fetelor de la CSS 2 Baia Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.