Vladimir Iliescu (Magazin istoric, nr. 12/1999; 1, 9/2007; 5/2008) este profesor la Universitatea din Aachen, Germania, unde preda cursuri despre istoria si civilizatia popoarelor din Balcani si estul Europei, si expert al Fundatiei „Hans Seidel" pentru aceste spatii. Am profitat de prezenta domnului profesor la Bucuresti pentru a-i solicita un interviu despre ultimele evolutii din Balcani.
-Va rog sa prezentati cele mai importante momente ale istoriei provinciei Kosovo pentru cititorii revistei noastre, cele care ne pot ajuta sa întelegem mai bine evenimentele recent petrecute.
– Regiunea Kosovo, care, de fapt, se numeste Kosovo-Metohia, este o regiune ce a facut parte din teritoriile sârbesti care apoi s-au unit într-un stat. Acolo se afla Câmpia Mierlelor, un simbol pentru sârbi, datorita bataliei din anul 1389. Atunci, sârbul Milos Obilici s-a strecurat pâna în cortul sultanului Murad I si 1-a omorât. Gestul lui nu a ajutat prea mult cauza sârbilor, pentru ca fiul sul¬tanului, Bayezit, a preluat imediat conducerea si oto¬manii au înfrânt oastea principilor sârbi aliati, iar Serbia a devenit vasala a statului otoman…
– Dar înainte de venirea slavilor?
– Triburile slave s-au instalat în Balcani dupa anul 600. În 602 s-a produs o revolta a trupelor bizantine de la Dunare, condusa de centurionul Focas. Rasculatii au pornit asupra Constantinopolului, împaratul Mauricius a fost linsat si Focas a devenit noul împarat. Linia Dunarii a ramas fara aparare si triburile de slavi au trecut la sud de Dunare, asezându-se în partea de est a Peninsulei Balcanice, coborând pâna în Grecia, unde si azi, în Pelopones, multe denumiri amintesc de originea slava.
Traditia spune ca sârbii si croatii au fost chemati, pe la 630, de împaratul Herakleios sa lupte contra avarilor. Acestia din urma atacasera în anii 570-580 Imperiul Bizantin, chiar si Constantinopolul, iar politica bizantinilor era de a aduce dusmanii dusmanilor diferente între sârbi si croati: sârbii sunt ortodocsi, croatii catolici, sârbii scriu cu alfabet chirilic, croatii cu alfabet latin, Croatia a intrat la 1100 în componenta regatului ungar, adica în lumea occidentala, fiind preluata apoi, ca si slovenii, de austrieci. Sârbii au ramas în lumea orientala, devenind o provincie a Imperiului Otoman.
Sub otomani, o parte a albanezilor a trecut la Islam; a ramas o mica minoritate catolica si alta mai mare ortodoxa. Tot cu timpul, albanezii au ajuns majoritari în Kosovo-Metohia. Acest lucru devenise o realitate istorica de pe la sfârsitul secolului al XVIII-lea…
– În discutiile care s-au purtat în mass-media româneasca, s-au facut afirmatii ca albanezii au devenit majoritari în Kosovo abia dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, cu ajutorul lui Tito, care le-a interzis sârbilor sa mai revina la casele lor, dupa ce fusesera alungati de germani.
– Este o necunoastere a realitatilor istorice. Sârbii s-au alaturat austriecilor în" razboaiele pe care acestia le-au purtat cu otomanii în secolul al XVIII-lea. Desi au ajuns pâna la Nis, austriecii nu au fost în stare sa pastreze noile cuceriri si s-au retras. Foarte multi sârbi li s-au alaturat, de teama represaliilor otomanilor reveniti. În fond, acestia din urma au pastrat linia Dunarii, linia geostrategica a tuturor imperiilor care au stapânit Balcanii, din Antichitate pâna în epoca moderna. Locul sârbilor a fost luat în Kosovo de albanezii islamizati. Pe atunci, acest aspect nu a contat foarte mult, pentru ca ideea nationala era abia la început în zona.
În secolele XIX-XX, procentajul lor a crescut. în Iugoslavia lui Tito, albanezii reprezentau 80% din populatia Kosovo, iar azi au ajuns la 90%. La sfârsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, Tito si-a dat seama ca nu mai putea reface statul iugoslav asa cum functionase el pâna atunci.
În 1918, sârbii, care luptasera de partea Antantei, croatii si slovenii, care veneau din fosta Austro-Ungarie, s-au decis sa formeze Regatul Sârbilor, Croatilor si Slovenilor. Nimeni nu a vorbit atunci de Bosnia-Hertegovina, nici de Voivodina, care avea o majoritate de populatie ungureasca, caci ungurii faceau parte din tabara celor învinsi, nici de macedoneni. În acest stat, care facea parte din Europa secolului al XX-lea, continua sa existe o miscare de partizani, a macedonenilor. Acestia se refugiau în Bulgaria, pentru ca macedoneana este un dialect al bulgarei. Iar bulgarii îi trimiteau pe acesti partizani refugiati, comitagii, sa lupte în Cadrilater, împotriva administratiei românesti. Bulgarii considerau Macedonia un mare centru al culturii si bisericii lor.
– Macedonia este revendicata în egala masura si de Grecia. Noroc ca si Bulgaria, si Grecia sunt azi state membre NATO si ale Uniunii Europene.
– Grecii, sa ma ierte Dumnezeu, au fost niste nationalisti exacerbati, care au cautat sa elenizeze si pe bietii nostri (a)români, singurii care nu doreau sa se uneasca cu altcineva, deci nu constituiau 6 amenintare pentru statul grec.
Dupa zece ani, în 1929, Regatul Sârbilor, Croatilor si Slovenilor s-a transformat, în urma unei lovituri de stat date de regele Alexandru si de gruparea nationalista sârba, în Regatul Iugoslaviei (al slavilor de sud, asta înseamna Iugoslavia). S-a schimbat denumirea vechilor provincii, s-au trimis prefecti de la centru, s-a declansat un proces de sârbizare cu forta. Multi croati au fugit în strainatate, mai ales în Italia, iar Ante Pavelici a devenit liderul miscarii de rezistenta a croatilor. O împacare superficiala a realizat guvernul Stoiadinovici, bazându-se pe revirimentul economic de dupa marea criza si pe primejdia apropierii razboiului mondial.
Partidul comunist iugoslav avea în fruntea sa un om nou, impus dupa epurarile lui Stalin. Tito era un fost plutonier din armata austro-ungara, un bun mecanic. Luptase în Italia, apoi unitatea lui a fost trimisa în Galitia. A trecut la rusi si, prin intermediul unei femei, a intrat în partidul bolsevic. A revenit în tara. El era fiul unui croat si al unei slovene. De aceea a putut rezista tendintelor nationaliste ale sârbilor si a înteles ca trebuie sa creeze un echilibru ca sa poata rezista constructia statala.
La sfârsitul razboiului, ajutat si de aura data de rezistenta antihitlerista, a creat Republica Socialista Federativa Iugoslavia. Dupa ce albanezii s-au revoltat de doua ori, nu i-a reprimat în sânge si le-a acordat autonomie. A creat atunci doua regiuni autonome: Kosovo-Metohia si Voivodina, în cadrul Republicii Serbia. A înfiintat si o universitate la Pristina. Cum nu existau oameni cu pregatire, care sa poata deveni profesori, i-a cautat în exil, în Italia sau Canada. Refuzat, a trebuit sa se îndrepte catre Tirana, cu care nu era în relatii bune. Dar Tirana a sesizat marele avantaj si a acceptat imediat.
în felul acesta, cu ajutorul profesorilor veniti de la Tirana, în 20 ani s-a creat în Kosovo-Metohia o intelectualitate noua, care a studiat în albaneza si care vorbea la fel ca la Tirana. Dar niciodata albanezii nu au îndraznit sa se gândeasca sa ceara mai mult decât autonomia pe care o aveau, nici în vremea lui Tito, nici dupa moartea acestuia, atâta vreme cât s-a respectat Constitutia lui Tito. Aceasta prevedea o conducere colectiva, cu un presedinte prin rotatie, ales doar dintre presedintii celor sase republici, nu si din rândul provinciilor autonome. Sârbii aveau o situatie privilegiata, în continuare, pentru ca erau cei mai multi, aveau conducerea armatei, a serviciilor secrete. Valuta rezultata din export si din turism (produsa mai ales în Slovenia si Croatia) se împartea proportional cu populatia, deci lor le revenea partea cea mai mare.
Nu pot întelege de ce un nebun ca Milosevici a încercat sa schimbe aceste lucruri. Nimeni nu s-a gândit sa destabilizeze fosta Iugoslavie. Iugoslavii erau bine priviti în Occident pentru ca se opu-sesera lui Stalin, socialismul lor era unul foarte diferit de cel ¦ din tarile blocului sovietic, în Germania exista un sentiment de culpabilitate pentru cele întâmplate în cel de Al Doilea Razboi Mondial…
– Deci dumneavoastra nu credeti într-un complot al Occidentului, al Germaniei mai ales, pentru dezmembrarea fostei Iugoslavii?
– Politica internationala se bazeaza pe interes, în primul rând, nu pe sentimente. Ce interes avea Europa sa reaprinda butoiul cu pulbere din Balcani? Uitati-va cât costa Europa sa încerce sa mentina acum pacea acolo. Câte trupe sunt trimise acolo, pe banii contribuabililor de acasa. Si Europa nu s-a descurcat singura, fara ajutorul Statelor Unite. Nebunia lui Milosevici, care a intrat cu tancurile în Kosovo si a desfiintat autonomia acestei provincii ca si pe cea a Voivodinei a provocat totul.
Dupa declansarea conflictelor, am fost invitat de Fundatia „Hans Seidel" sa tin o suita de conferinte. Am folosit mai ales sursele sârbesti. Am aratat ca Milosevici strica opera lui Tito si croatii si slovenii se vor desprinde imediat. Apoi sârbii au intrat cu tancurile în Slovenia. Au pierdut câteva zeci de tancuri rapid si s-au retras, dar în Croatia a fost razboi în toata regula, un razboi fratricid, extins apoi si în Bosnia-Hertegovina. Razboiul a adus crime cum¬plite. Sârbii i-au gonit pe croati, acestia i-au alungat pe sârbi din Kraina. în Bosnia-Hertegovina, sârbii au comis crime de neimaginat. Au dat foc la case, cu oameni înauntru, au violat femei musulmane pe stadioane.
Am discutat cu Tadeusz Mazowiecki, fostul prim-ministru polonez, o mai veche cunostinta a mea, care a fost comisar al Natiunilor Unite acolo. Ca polonez, stia multe din timpul ultimului razboi mondial, dar mi-a povestit ca ceea ce a vazut în Bosnia-Hertegovina întrecea orice închipuire. El a cerut atunci interventie internationala imediata. Nu a fost ascultat si si-a dat demisia.
Am insistat în conferintele mele de la München ca daca Europa nu intervenea imediat, avea sa plateasca sume mult mai mari ulterior.
În Germania, de exemplu, au sosit peste 450.000 refugiati din Bosnia-Hertegovina. Statul german a trebuit sa le asigure cele necesare si cred ca nici jumatate nu s-au întors înca acasa. Germania are trupe si politisti în zona; politisti germani îi protejeaza azi pe sârbii din Kosovo, ca sa nu fie atacati cumva de albanezi.
– Declararea independentei Kosovo a declansat la noi, aproape instantaneu, discutii despre po¬sibile scenarii asemanatoare în Transilvania. Nu va întreb de ce s-a întâmplat asa ceva, dar credeti ca asemenea discutii au vreun temei?
– Ca sa nu va raspund nici eu la întrebarea pe care nu mi-ati pus-o, am sa spun doar ca este o prostie. În Transilvania, de la începuturile convietuirii românilor si ungurilor si pâna azi, cei din urma nu au constituit niciodata o majoritate. Faptul ca în Carpatii de Curbura exista un grup compact de secui nu poate schimba datele problemei. Nu se cedeaza o regiune pentru ca într-un colt al ei exista o majoritate, alta decât cea a întregii regiuni…
– În 1940, s-a cedat acea regiune si cu un substantial coridor de trecere spre ea.
– A fost o tentativa, în anumite conditii concrete, si care nu a fost validata de istorie. Nu uitati, totusi, ca sunteti un stat membru al NATO si al Uniunii Europene, ca si Ungaria. Dar dincolo de acest aspect, nu se poate face niciun fel de paralela între cele doua situatii. Am sa repet ceea ce v-am mai spus si cu ocazia unui alt interviu, ceea ce mi-a declarat Otto de Habsburg, în anul 1991: indiferent de ceea ce cred nationalistii unguri si de ce se tem nationalistii români, nu se pot schimba frontierele acceptate pe baze demografice. Si aceste frontiere nu s-au schimbat. în Kosovo, asa cum am aratat, albanezii constituie o majoritate de la sfârsitul secolului al XVIII-lea, iar azi detin o majoritate zdrobitoare. Nu ai cum, în secolul al XXI-lea, sa refuzi unei astfel de majoritati sa se pronunte daca ramâne sau daca iese dintr-o formatiune politica.
– Un cliseu des întâlnit vorbeste despre Marea Neagra si despre sârbi ca despre singurii vecini cu care nu am avut probleme. Ca istoric, nu reusesc sa gasesc vreun temei acestei afirmatii, nici în trecutul mai îndepartat, nici în cel mai apropiat. S-a vorbit, de exemplu, despre întelegerea dintre Ceausescu si Tito, în 1968, care i-ar fi asigurat liderului român posibilitatea de a se refugia, cu armata, pe teritoriul Iugoslaviei, pentru a continua rezistenta. Or, atunci când profesorul Ioan Scurtu a publicat textul discutiilor dintre cei doi (Magazin istoric, nr. 2/1998), am constatat cu surprindere, ca refugiatii români ar fi fost practic internati în Iugoslavia si nu ar fi avut nicio sansa sa continue rezistenta de acolo. La fel, tratamentul aplicat românilor din Serbia sau declaratiile patriarhului Bisericii ortodoxe sârbe privind reactivarea unor eparhii din Basarabia de catre Patriarhia Româna.
– În perioada interbelica, desi casele regale din cele doua tari erau înrudite (sotia regelui Alexandru era sora lui Carol al II-lea), românii din Regatul Iugoslav au fost per¬secutati, nu au avut scoli în limba lor. Ei nu-erau dusmani ai statului, iar România era un aliat al Iugoslaviei. Fusese o disputa la Conferinta de Pace de la Paris, dupa Primul Razboi Mondial, când li s-a dat o parte din Banat, pe motiv ca altfel granita ajungea la 50 km de capitala, Belgrad, si orasul putea fi lovit cu artile¬ria, dar apoi nu au mai existat dispute. România nu a profitat nici de momentul atacarii si dezmembrarii Iugoslaviei în 1941. Sârbii ar fi trebuit sa se poarte mai frumos cu românii, ceea ce nu au facut. Prietenia aceasta româno-sârba a fost unilaterala.
– Vreti sa comentati putin jocul Rusiei în cazul Kosovo?
– În linii mari, este unul destul de simplu. Rusia s-a interesat de Balcani începând cu secolul al XVIII-lea. Norocul nostru a fost ca Petru I a fost înfrânt la Stanilesti, în 1711, si Rusia a revenit în zona abia în vremea Ecaterinei a Il-a, la sfârsitul secolului. În 1812, Rusia a obtinut, prin Pacea de la Bucuresti, doar Basarabia. La Congresul de la Viena, tarul nu a mai putut cere Principatele Române, pentru ca sultanul fusese recunoscut egalul celorlalti participanti. Se uita ca înfrângerea lui Napoleon a dus Rusia într-o pozitie mult mai puternica decât cea a U.R.S.S. dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial. Stalin a ajuns doar pâna la Berlin. Tarul a intrat în Paris. în 1848, tarul a curmat orice gând al de¬putatilor din Parlamentul de la Frankfurt de a discuta unificarea Germaniei. Dar tarul era un suveran european, era înrudit cu familiile domnitoare europene, existau notiuni de drept international pe care le respecta toata lumea. Credeti ca daca în locul armatelor tarului era Armata Rosie, se mai retragea dupa ce înabusea Revolutia de la 1848 Imperiul Habsburgic? Rusia profitat pe deplin de
puterea pe care a avut-o în Europa pâna la jumatatea secolului al XlX-lea (Razboiul Crimeei).
În contextul actual, Rusia a reluat politica tarista. Nu la nivel planetar, pentru ca exista doar o singura superputere mondiala azi. Dar americanii au respectat marile întelegeri facute cu Moscova, chiar si în conditiile când nu se mai stia la cine se afla valiza nucleara ruseasca. Washingtonul nu a fortat limitele întelegerilor, i-a lasat pe rusi sa îsi rezolve problemele. De asta nu s-a produs nici unirea Basarabiei cu România. Problema se va rezolva doar prin intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeana, iar cercurile conducatoare de la Chisinau, daca vor într-adevar acest pas nu se poate face decât prin România.
Rusia încearca deci sa influenteze de la distanta Balcanii. Singurul ei aliat acolo este Serbia. Rusia poate ajuta economic Serbia, dar politic nu are cum. Ce poate face Rusia daca celelalte state vor recunoaste Kosovo? Militar nici nu se pune problema. Daca ar încerca vreun gest, crearea de baze militare, de exemplu, ar primi o asemenea reactie din partea NATO si a S.U.A., cu alte mijloace decât cele militare, ca i-ar trece orice pofta. Deja, Occidentul a închis ochii în problema Transnistriei, pe care rusii se obligasera sa o evacueze.
– Încheie episodul Kosovo drama destramarii fostei Iugoslavii sau mai urmeaza si alte momente?
– Din pacate, destabilizarea Balcanilor a pus în discutie toata regiunea. Statele mici care au rezultat sunt în mare parte neviabile, daca nu sunt ajutate. Dusmania dintre ele este, uneori, atât de mare, încât Europa se vede nevoita sa mentina trupe aici. în Balcani nu se pot trasa frontiere etnice. Balcanii au pastrat tot felul de particularisme, pe suprafete mici.
Ca sa previna o explozie cu consecinte incalculabile, puterile europene si americanii vor contribui cu sprijin economic pentru aceste tari, vor trimite unitati militare si de politie pentru a asigura linistea înca multa vreme. Lasate singure, aceste state se vor încaiera rapid, iar unii vecini ar putea fi tentati sa profite. Balcanii ramân o zona de criza, de care Europa trebuie sa aiba mare grija.
A consemnat Dorin MATEI
Material publicat în Magazin Istoric în iunie 2008 si reprodus cu acordul semnatarului articolului
