Un minor în vârstă de 13 ani a dispărut astăzi, din zona Policlinicii de pe strada Gării, din municipiul Bistrița. Dacă îl vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi SNUAU 112, pentru a anunţa imediat Poliţia!
Poliţia a fost sesizată luni, cu privire la faptul că în jurul orei 15.00, MOLDOVAN JOSEMI ALEXANDRU MARIUS, în vârstă de 13 de ani care se afla pe strada Gării, împreună cu asistenta maternală în grija căreia se afla, nu mai este de găsit.
Semnalente: înălţime 1,50 m, greutate 55-60 kg, ochii și părul de culoare neagră, iar ca semn particular are o aluniță pe frunte, în partea stângă. La momentul plecării, acesta purta o geacă din fâș albastră, blugi de culoare gri și adidași de culoare neagră. Pe cap avea o căciulă de culoare neagră.
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre minor, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!
În vederea localizării și depistării minorului polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus căutarea la nivel național a minorului. Totodată, au fost alertate toate echipajele și efectivele aflate în teren, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, precum și alte instituții de menținere a ordinii și siguranței publice.