Peste 14 milioane de euro înghite axa de Transport Gării – Năsăudului, adică 70,8 milioane de lei, în condițiile în care, valoarea contractului de finanțare aprobat în 2018 abia trecea de 50 de milioane de lei. Primăria Bistrița are de achitat cheltuieli neeligibile de peste 5 milioane de lei pentru acest proiect.
Axa de Transport Gării – Năsăudului este în chinurile facerii încă din anul 2018. Potrivit indicatorilor tehnico-economici de la acea dată, implementarea proiectului urma să coste 50,3 milioane de lei. 5 ani mai târziu, costurile acestui proiect au ajuns la 70,8 milioane de lei, cu mai bine de 4 milioane de euro mai mult. Cum s-a ajuns aici?!
„Pe parcursul executării contractului au apărut lucrări suplimentare reglementate prin dispoziții de șantier nr. 3.1, 3.1.1, 3.2, 3.3, cât și modificări legislative care au dus la ajustarea prețurilor contractelor în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64/2022”, se arată în modificările proiectului votate de consilierii locali la ședința din această lună.
S-au modificat sensurile giratorii de pe străzile Gării, Decebal, Andrei Mureșanu și Năsudului și s-au înlocuit bolarzii care despart cele două benzi de circulație cu marcaje cu BUS și o săgeată care indică sensul de mers. Pentru sporirea siguranței pietonilor și bicicliștilor, pentru trecerile de pietoni se apelează la vopsea bicomponentă și se renunță la stâlpișorii care delimitează pistele de bicicliști de partea carosabilă. Sensurile giratorii au fost modificate la cerința Inspectoratului de Poliție Județean, după o serie de accidente, cauzate de spațiul insuficient.
Modificări s-au făcut și la lifturile pasajului subteran din Decebal, unde „pentru asigurarea unei imagini urbane superioare din punct de vedere estetic, puțurile lifturilor de la suprafața străzii se realizează din structură metalică, iar închiderile perimetrale din striclă securizată cu proiecție.
Lucrări și la alimentarea cu energie electrică pentru scările rulante din pasaj
Pentru a putea alimenta cu energie electrică cele 4 scări rulante care sunt prevăzute pentru pasajul pietonal din Decebal este necesară majorarea sporului de putere și redimensionarea coloanei electrice principale de alimentare a tabloului electric general.
Se renunță însă la relocarea rețelelor de gaze naturale de presiune redusă de pe strada Gării. Cu toate acestea, modificările aduse proiectului nu pot compensa cu lucrările la care se renunță, din punct de vedere al costurilor.
„În urma depunerii Situației de lucrări nr. 11, s-a constatat că rezerva de implementare constituită prin actul adițional nr. 5 a fost consumată în procent de 88%, astfel pentru decontarea lucrărilor până la finalizare este necesară suplimentarea rezervei de implementare cu suma de 1.145.791 de lei, care reprezintă un procent de 3% din valoarea inițială a contractului”, se mai arată în modificările aduse proiectului și votate de consilierii locali.
Întrucât proiectul este finanțat din fonduri europene, Primăria Bistrița trebuia să pună pe masă pentru acest proiect 422.799 de lei, reprezentând cofinanțarea de 2%. Municipalitate a ajuns să contribuie cu nu mai puțin de 5,2 milioane de lei, adică mai bine de un milion de lei, reprezentând cheltuieli neeligibile. Acestea sunt asigurate din bugetul local al municipiului.
Întrucât lucrările la Axa de Transport nu au fost terminate până la final de 2023, termenul limită impus de Uniunea Europeană pentru încheierea proiectelor finanțate în exercițiul financiar trecut, Primăria Bistrița a apelat la fazare, adică a trecut proiectul pe următorul exercițiu financiar.
Această mișcare a permis municipalității să mute termenul de finalizare al proiectului la mijlocul acestui an. Municipalitatea a cerut „păsuire” de 6 luni de la Uniunea Europeană pentru acest proiect.
Pasajul subteran din Decebal, inclus de Turc în proiect, a dat bătăi de cap
Cele mai mari bătăi de cap la acest proiect a dat pasajul subteran pietonal din Decebal, inclus în proiectul lăsat de fostul primar Ovidiu Crețu, de actualul primar Ioan Turc.
Lucrările au fost stopate inclusiv de o reclamație făcută la Inspectoratul de Stat în Construcții, care a făcut o evaluare și a cerut mai mulți piloți de sprijin în subteran.
„Am turnat o mulțime de piloți forați – 255. A fost o muncă laborioasă. Am dat de apă, de pânza freatică. Altă distracție. Cu toate aceste probleme, de Crăciun anul trecut, în 2023, am reușit să deschidem circulația auto pe axa est-vest. (…) Finalizarea lucrărilor, asta însemnând lucrări la cheie, va fi tot în luna septembrie, poate mai repede. Opinia mea este că se poate în luna august, atunci am putea avea lifturile funcționare, scările rulante funcționale”, a precizat primarul Ioan Turc, într-o emisiune televizată.
Lucrările la proiectul Reconfigurarea axei de transport public pe traseul strada Gării – Bulevardul Decebal – strada Andrei Mureșanu – strada Năsăudului sunt realizate de constructorul MIS Grup.
Au fost realizate benzi dedicate pentru autobuze, dar și piste de bicicliști. Trotuarele de pe acest coridor au fost reabilitate, iar pavajul de pe ele schimbat. A fost realizat un sistem rutier nou la partea carosabilă și un pasaj subteran pe Bulevardul Decebal, în apropierea pieței cu același nume. Acesta este prevăzut cu 4 scări rulante și lifturi și este dedicat pietonilor, care străbat astfel intersecția prin subteran, fără a mai încurca traficul rutier.
S-a lucrat și la iluminatul public stradal, fiind dotat cu sistem de telegestiune. Stațiile de transport public existente au fost și ele modernizate. Proiectul prevede și sisteme de monitorizare video bazate pe „instrumente inovative și eficiente de management pentru siguranța și protecția cetățenilor.
Pista pentru cicliști se va întinde pe 4,5 kilometri. Au fost reamenajate 10 stații de autobuz de pe traseu. Transportul în comun va avea benzi dedicat, eliminându-se astfel un număr important de locuri de parcare de pe traseu.
Debutul lucrărilor a fost întârziat mai bine de un an și jumătate, după ce câștigătorul licitației a fost contestat. Licitația pentru lucrările acestui proiect a fost lansată în decembrie 2020, iar aproape un an mai târziu, Primăria Bistrița anunța un câștigător. Era vorba despre Dimex 2000 Company.
Lucrurile nu s-au terminat aici, întrucât MIS Grup a contestat rezultatul licitației, iar Primăria Bistrița s-a văzut nevoită să continue procedura de evaluare, la cererea Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor. În cele din urmă a fost declarată câștigătoarea licitației compania MIS Grup. Lucrările au început abia la jumătatea anului 2022, iar compania avea în primă fază termen până la final de 2023 să le finalizeze.
Andreea Moldovan