Capii Poliţiei din Bistriţa-Năsăud stau, în general, foarte bine la capitolul avere. Aici ne referim la trinomul din vârful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar şi la comandanţii din Bistriţa-Năsăud, Beclean şi Sângeorz-Băi. Nu au fost lăsaţi la o parte nici şefii de servicii din cadrul IPJ BN. Cu toate că averile nu sunt de ici de acolo, au economii în conturi, iar salariile sunt chiar de invidiat faţă de alte sectoare bugetare, majoritatea capilor din IPJ BN au datorii la bănci sau au împrumutat bani de la persoane fizice de ordinul câtorva zeci de mii de euro.
În acest număr, Gazeta de Bistriţa vă prezintă averile noilor şefi ai IPJ BN, cei care i-au înlocuit pe Ioan Ovidiu Mureşan, Ciprian Buta şi Liviu Olariu, primul având mari probleme cu legea, iar din această cauză nici ceilalţi doi nu au fost feriţi de urmări – au fost schimbaţi şi ei din funcţii.
Poliţiile Orăşeneşti s-au pricopsit şi ele cu comandanţi noi, interimari deocamdată, excepţie făcând doar Becleanul.
Serviciile din cadrul IPJ au avut şi ele parte de schimbări.
Datorii de 45.000 de euro
Chestorul Marius Linul, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud deţine 750m.p. de teren intravilan şi o casă de locuit de 250 m.p., în municipiul Bistriţa, dar şi trei autoturisme – două marca Mercedes (unul fabricat în 1987 şi unul în 2000) şi un Volkswagen fabricat în 2001.
Potrivit declaraţiei sale de avere, din 2011, şeful IPJ BN datorează unor persoane fizice 45.000 de euro, împrumut pe care trebuie să îl returneze până în 2019.
În anul fiscal 2014, chestorul Linul a încasat 117.000 lei (9.750 lei lunar), în timp ce soţia sa, angajata Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud a încasat 14.400 lei (1.200 lei lunar).
Adjunct tânăr, avere bună, dar şi datorii de circa 65.000 euro
Comisarul Claudiu Jurcan, şef Serviciu de Combatere a Criminalităţii Organizate şi totodată împuternicit adjunct al şefului IPJ BN, deţine în proprietate două suprafeţe de teren agricol de câte 2.100 m.p. dobândite în anii 1999 (vânzare/cumpărare) şi în 2007 (donaţie) şi o cotă indiviză de 25,1/202 părţi din terenul aferent blocului de locuit în care are un apartament de 90 m.p. dobândit în 2005. Din 2012 este şi proprietarul unei case de locuit de 255 m.p. Toate aceste proprietăţi sunt situate în municipiul Bistriţa.
Potrivit declaraţiei sale de avere, comisarul Jurcan are patru împrumuturi de aproximativ 65.000 de euro. Astfel, în 2008 a contractat un credit bancar în valoare de 53.500 euro pe care trebuie să îl ramburseze până în anul 2033, iar în 2013 a împrumutat bani de la trei persoane fizice: 7.300 euro (scadenţa în 2018), 1.250 euro (scadenţa 2015) şi 15.000 lei (circa 3.300 euro, sumă pe care trebuie să o returneze până în 2016).
Anul trecut, Claudiu Jurcan a încasat de la IPJ BN 51.790 lei (circa 4.300 lei lunar), sumă în care este contabilizat salariul, norma de hrană şi diferite „avantaje CO”. Soţia comisarului, angajata unei farmacii, a încasat 15.034 lei (circa 1.250 lei lunar). La bugetul familiei se adaugă alocaţia copiilor, în cuantum de 4.386 lei, plus încă 5.658 lei – bani care provin din închirierea apartamentului. În declaraţia de avere, comisarul Jurcan precizează că a încasat 4.900 lei de pe urma vânzării unui autoturism marca Renault Symbol fabricat în 2005.
Celălalt adjunct: datorii de peste 48.000 de euro
Comisarul şef Constantin Alexandru Bogdan, împuternicitul adjunct al şefului IPJ BN, deţine 1.167 m.p. teren intravilan în municipiul Dej, 3.400 m.p teren intravilan în comuna Negrileşti şi 8.300 m.p. teren agricol în satul Vermeş, cele trei suprafeţe fiind cumpărate în anii 2001, 2012, respectiv în 2013. Totodată, comisarul şef Bogdan este proprietarul unui apartament de peste 79 m.p., achiziţionat în anul 2007, dar mai are în dotare şi două autoturisme Volkswagen fabricate în 2002.
Potrivit declaraţiei sale de avere, adjunctul IPJ BN are, din 2012, economii de 140.000 lei la CAR, dar datorează unei bănci 48.181 euro, credit contractat în 2007 cu scadenţa în anul 2033.
Anul trecut, Constantin Bogdan a încasat de la IPJ BN 61.814 lei (peste 5.100 lei lunar), în timp ce soţia sa – angajata Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud a încasat 14.832 lei (circa 1.200 lei lunar).
Poliţia Bistriţa, acelaşi şef! Credite în valoare de circa 20.000 de euro
Comisarul şef Viorel Inţa, şeful Poliţiei Municipale Bistriţa, este proprietarul unei suprafeţe de teren intravilan de 1.170 m.p., în Sovata, şi al unui apartament de 78 m.p. în Bistriţa, dar şi a două autoturisme – un BMW din 1996 şi un Nissan Primera din 2003.
Economiile din bănci ale şefului Poliţiei Bistriţa se cifrează la 134.429 lei, două conturi fiind deschise în 2012, iar alte două, care însumează peste 110.000 lei, au fost deschise anul trecut. Pe lângă acestea, Viorel Inţa are şi acţiuni în valoarea de 5.584 lei la Nuclear Electrica, dar şi la Romgaz, în valoare de 11.812 lei.
Potrivit declaraţiei sale de avere, comisarul şef Inţa are de anul trecut un credit ipotecar în valoare 86.600 lei pe care trebuie să îl ramburseze până în 2019.
În 2014, şeful Poliţiei Bistriţa a încasat de la IPJ BN salarii în cuantum de 62.670 lei (aproximativ 5.200 lei lunar), în timp ce soţia sa, angajata AJFP BN, a încasat 33.302 lei (aproape 2.800 lei lunar). Familia Inţa a mai beneficiat de dividende de la Nuclear Electrica în valoare de 1.920 lei, plus 833 lei – dobânzi de pe urma unui depozit bancar.
Şeful Poliţiei Năsăud: datorii de peste 31.000 de euro
Subcomisarul Vasile Sângeorzan, împuternicit ca şef Poliţie oraş Năsăud, este proprietarul unui apartament de peste 92 m.p. în municipiul Bistriţa, pe care l-a cumpărat în 2012. De asemenea, are şi două autoturisme – un Volkswagen Golf şi un Ford Focus, ambele fabricate în 2000.
Subcomisarul Sângeorzan menţionează în declaraţia sa de avere că în anul 2012 a contractat un credit bancar în valoare de 31.500 euro, pe care trebuie să îl ramburseze până în 2027.
Anul trecut, şeful Poliţiei Năsăud a încasat salarii în cuantum de 55.151 lei (aproximativ 4.600 lei lunar), iar soţia sa – angajata Serviciului de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud a obţinut 20.197 lei (aproximativ 1.700 lei lunar), plus 1.260 lei de la SC Sanbad&Deea SRL.
Şeful Poliţiei Sângeroz Băi, datorii de peste 12.000 de euro
Aurel Pop, împuternicit ca şef al Poliţiei oraş Sângeorz Băi, este proprietarul unui teren intravilan de 1.300 m.p., situat în municipiul Bistriţa şi al unui autoturism Skoda Octavia fabricată în 2000.
Potrivit declaraţiei sale de avere, ofiţerul de poliţie are un credit contractat în 2006 care expiră anul viitor, în valoare de 33.000 lei, dar şi o descoperire de card de 21.900 lei.
Anul trecut, Aurel Pop a încasat de la IPJ BN salarii în cuantum de 44.788 lei (circa 3.700 lei lunar), în timp ce soţia sa – angajata Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa – a încasat 12.960 lei (1.080 lei lunar).
Becleanul nu face excepţie: credite de circa 37.000 euro
Şeful Poliţiei Oraş Beclean – Ioan Bucşa, stă bine la capitolul avere. Potrivit declaraţiei sale de avere, poliţistul deţine în proprietate 3,7 ha teren agricol, 2ha teren forestier, ambele în satul Beudiu, plus 0,5 ha teren agricol şi două apartamente (unul de 70 m.p., cumpărat în 1998, şi unul de 58 m.p., moştenit în 2009) în Beclean, precum şi un autoturism marca Audi A6 fabricat în 2002.
Şeful Poliţiei Beclean nu a economisit nici un leu, în schimb are trei credite bancare. Astfel, unul, în valoare de 19.339 lei, datează din 2005 şi trebuie rambursat până în 2020; un al doilea credit a fost contractat în 2006, în valoare de 26.186 euro, cu scadenţaîn 2026, iar cel de-al treilea, în valoare de 28.678 lei, a fost contractat anul trecut şi are scadenţa în 2018. Despre creditul contractat anul trecut, Aurel Pop menţiona în declaraţia completată în 2014 că avea o valoare de 48.000 lei.
Potrivit declaraţiei sale de avere, în 2014, Aurel Pop a încasat de la IPJ BN salarii în cuantum de 72.649 lei (circa 6.000 lei lunar), plus o subvenţie de 3.000 lei de la APIA, în timp ce soţia sa – angajata Spitalului Orăşenesc Beclean – a încasat doar 9.600 lei (800 lei lunar).
Înlocuitorul lui Hasnăş, dator cu peste 15.000 de euro
Comisarul şef Călin Farcaş, actualul şef (împuternicit) al Poliţiei Rutiere (în locul lui Roberto Hasnăş) deţine 1.500 m.p. teren intravilan în cartierul Unirea – Bistriţa, precum şi două apartamente – unul de 64 m.p. achiziţionat în 1991 şi unul de 50 m.p. achiziţionat în 2002 -, ambele locuinţe fiind situate în municipiul Bistriţa. Totodată, şeful Poliţiei Rutiere deţine două autoturisme – un Ford Focus şi un Ford Fiesta, ambele fabricate în 2007.
Economiile lui Călin Farcaş se cifrează la 50.000 lei, bani depuşi în două conturi bancare deschise în 2011 şi 2012. Potrivit declaraţiei sale de avere, şeful Poliţiei Rutiere are şi datorii în valoare de 67.476 lei, de pe urma unui credit contractat în 2013 pe 10 ani.
În 2014, Călin Farcaş a încasat salarii în cuantum, de 53.169 lei (circa 4.400 lei lunar), în timp ce soţia sa – angajata Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa – a încasat 19.400 lei (circa 1.600 lei lunar).
Carp, datorii mai mici: circa 5.700 de euro
Şeful Serviciului Acţiuni Speciale – comisarul şef Valerică Carp, are în proprietate 800 m.p. teren intravilan în Sigmir –Bistriţa, achiziţionat în 2012, şi o casă (în construcţie) de 140 m.p., situată în aceeaşi zonă, plus un autoturism marca Volkswagen Passat din 2003.
În declaraţia sa de avere, comisarul şef Carp menţionează că din 2013 are două credite bancare, în valoare totală de 25.000 lei, pe care trebuie să le ramburseze până în 2016, respectiv până în 2017.
Anul trecut, şeful Serviciului Acţiuni Speciale a încasat salarii în cuantum de 64.339 lei (aproximativ 5.400 lei lunar), în timp ce soţia sa – angajată şi ea în cadrul IPJ BN – a încasat 22.257 lei (circa 1.800 lei lunar).
Şeful de la Investigaţii Criminale, băiat econom!
Comisarul Paul Andreica – şeful Serviciului Investigaţii Criminale deţine 6 ari de teren intravilan în Bistriţa şi două autoturisme – un BMW din 2000 şi o Toyota dfin 1997.
Economiile lui Andreica se cifrează la circa 33.000 lei (două carduri de credit).
Potrivit declaraţiei sale de avere, şeful Serviciului Investigaţii Criminale a încasat în 2014 salarii în cuantum de 59.184 lei (circa 4.900 lei lunar), în timp ce soţia sa – angajata IPJ BN – a încasat 25.304 lei (2.100 lei lunar).
Cel de la Criminalitate Economică are nevasta cu firmă
Şeful (împuternicit) Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, comisarul şef Grigore Bîz, nu se laudă cu o avere impresionantă. Acesta este proprietarul unui apartament de 77 m.p. în Bistriţa şi al unui autoturism marca Peugeot fabricat în 2002. Nu are economii dar nici datorii.
De la IPJ BN a încasat anul trecut salarii în cuantum de 60.973 lei (circa 5.000 lei lunar), în timp ce soţia sa, angajata SC Tricobriana SRL Bistriţa, firmă pe care la care doamna Bîz este asociat unic şi administrator, a încasat doar 12.000 lei (1.000 lei lunar).
Şeful de la Criminalistică a scăpat de datorii
Şeful Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ BN, comisarul Ion Şugar, este chiar foarte modest în ceea ce priveşte averea, ţinând cont că nu deţine nici terenuri, dar nici locuinţe. Singurele bunuri pe care le are în proprietate sunt două autoturisme, un Audi A6 din 2007, şi un Audi A4 din 2002. În luna august a anului trecut, comisarul Şugar şi-a vândut un apartamentul de circa 70 m.p. unei persoane fizice contra sumei de 31.050 euro. Cu aceşti bani se pare că şeful Serviciului Criminalistic şi-a plătit un credit bancar în valoare de 30.000 de euro, care figura în declaraţia completată în anul 2014.
Anul trecut, comisarul Şugar a încasat de la IPJ BN salarii în cuantum de 52.321 lei (4.360 lei lunar9, în timp ce soţia sa – angajata Inspectoratului teritorial de Munca Bistriţa-Năsăud – a încasat 31.225 lei (2.600 lei lunar).