Continuăm să vă prezentăm averile deținute de procurorii din Bistrița-Năsăud. În această ediție veți afla ce au menționat în declarațiile de avere procurorii cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, precum și ale celor de la Năsăud și Beclean.
Economii, credite și, pe ici pe colo câte o casă
Primul pe lista din ediția de săptămâna aceasta este procurorul Maxim Cezar Sebastian, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, și el fost polițist până în 2019, în cadrul IPJ Botoșani.
În declarația sa de avere nu apar menționate niciun fel de bunuri mobile sau imobile. În schimb acesta declară economii în valoare de 67.600 lei, bani depozitați într-un cont bancar deschis în anul 2011. Anul trecut, procurorul avea în cont doar 30.000 lei.
Salariul încasat în 2021 de către procurorul Maxim se cifrează la 102.092 lei, adică în medie 8.500 lei lunar.
La aceeași unitate de parchet muncește și procurorul Orban Adriana Natalia, nouă în breaslă ca și colegul ei amintit mai sus.
Singurele mențiuni existente în declarația ei de avere fac referire la un autoturism marca Hyundai Kona fabricat în 2020, dar și la un credit bancar în valoare de 50.000 lei.
Anul trecut, procurorul Orban Adriana a încasat de la unitatea de parchet bistrițeană salarii în valoare totală de 98.685 lei, plus încă 13. 349 lei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, 2.349 lei – restanțe din anii anteriori, și 1.674 lei – restanțe de la Institutul Național al Magistraturii.
Soțul său, angajat al Kaufland Romania a încasat anul trecut 29.814 lei (circa 2.500 lei lunar), plus tichete de masă în valoare de 3.225 lei.
Ultimul pe lista de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, este unul dintre cei mai cunoscut procuror din județ – Romeo Potop, care are state vechi în meserie, acesta fiind, cu ceva ani buni în urmă, procuror șef al DIICOT BN.
Potrivit documentului completat anul acesta, procurorul Potop deține, alături de soție, 7,5 ari de teren intravilan în Bistrița, achiziționat în 2005. În perioada 2007 – 2013 soții Potop și-au construit o casă de 160 mp. În același document sunt menționate și două autoturisme – un VW Tiguan fabricat în 2014, și un BMW fabricat în 2010.
Procurorul se poate lăuda și cu economii în valoare de 83.800 lei, însă are de achitat și datorii până în 2023 – un credit bancar de 47.000 lei. Anul trecut a terminat de plătit un credit în valoare de peste 93.000 de euro.
În 2020, acesta a încasat salarii în valoare totală de 159.987 lei (circa 13.300 lei lunar), iar soția sa, grefier în cadrul aceleiași unități de parchet, a obținut 102.293 lei (circa 8.500 lei lunar).
Un autoturism și un cont bancar
Trecem la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, unde, în acest moment activează trei tineri procurori.
Unul este procurorul Marian Cepoi, și el fost ofițer de poliție – investigații criminale – care a ajuns la parchetul năsăudean de la cel din Fălticeni.
Ca și în cazul majorității colegilor săi din județ, declarația de avere a procurorului năsăudean este aproape albă. Astfel, în document este menționat doar un autoturism, un VW Passat fabricat în 2015, precum și economii în valoare de 20.000 lei, într-un cont bancar deschis anul trecut.
În 2020, procurorul Cepoi a încasat, atât de a Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cât și de la cel din Năsăud, salarii în valoare totală de 105.696 (o medie lunară de 8.800 lei), în timp ce soția acestuia, cadru didactic, a încasat 42.125 lei.
Două apartamente și credite
Sabou Trifoi Ioana Ramona este și ea procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, care în 2021 nu are depusă nicio declarație de avere, ci doar una de interese – aici vorbim de site-ul Agenției Naționale de Integritate, fiindcă pe site-ul CSM documentele aferente anului 2021 nu există. Drept urmare vă vom prezenta averea d-nei Sabou așa cum arăta la nivelul anului 2020.
Astfel, potrivit documentului completat anul trecut, procurorul Sabou Trifoi Ioana Ramona deține, împreună cu soțul, trei suprafețe de teren intravilan în Cluj-Napoca: cotă parte din două suprafețe aferente a două apartamente de bloc și o altă cotă parte dintr-un teren pe care există locuri de parcare, adică suprafața a două astfel de locuri. Tot în Cluj Napoca, aceasta are două apartamente, unul de circa 69 mp, achiziționat în 2012, iar celălalt, de aproximativ 57 mp, dobândit de pe urma unei donație a părinților. Tot la capitolul clădiri sunt amintite și cele două locuri de parcare, fără să fie precizat daca vorbim de un garaj propriu zis sau de două locuri de parcare în aer liber.
În același document este menționat și un autoturism, marca BMW, fabricat în 2011.
Însemnări apar și la rubrica Datorii, unde procurorul Sabou menționează două credite: unul contractat în 2012 cu scadență în 2043, în valoare de 66.500 euro, iar un altul contractat în 2018, cu scadență tot în 2043, în valoare de 112.405, 95 lei.
Deși declarația de avere a fost completată în 2020, d-na procuror amintește venituri obținute în 2018, deși în mod normal ar fi trebuit menționate, conform legii, veniturile obținute în anul fiscal 2019. Una peste alta, respectivele venituri sunt anonimizate atât cele obținute de ea în calitate de avocat, cât și cele obținute de soț, ofițer în cadrul Direcției Generale de Protecție Internă (adică la doi și-un sfert). Tot în acel an 2018, procurorul Sabou a încasat 5.400 lei, de pe urma închirierii a 14 mp dintr-unul din cele două apartamente din Cluj-Napoca, probabil o cameră.
Peste un milion de lei în conturile soțului
Am ajuns și la șefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, prim-procurorul delegat Țiganetea Angelica Mariana. Conform declarației sale de avere completată anul acesta, ea deține, împreună cu soțul, începând din 2016, două suprafețe de teren extravilan în comuna Dorna Candrenilor, județul Suceava, de 57.855 mp, respectiv 24.494 mp. O a treia suprafață, de 14.500 mp – teren forestier – figurează doar pe numele soțului. Toate cele trei terenuri au fost obținute în baza unor hotărâri judecătorești, în 2016 (în declarația de avere completată de către procurorul Țiganetea în anul 2016, aceasta notează că terenul forestier a fost obținut de soțul său în 2004 prin vânzare cumpărare). În aceeași localitate suceveană, soții Țiganetea au dobândit, tot prin hotărâre judecătorească, o casă de locuit de 100 mp amprenta la sol.
În document sunt menționate și două autoturisme: unul marca Skoda Fabia fabricat în 2008, iar celălalt marca BMW seria 5, fabricat în 2014.
În ceea ce privește economiile, sunt menționate 5 conturi curente deschise la două bănci – deschise de ambii soți în perioada 2008 – 2019 – care totalizează circa 1,15 milioane lei, din care circa un milion apar în conturile soțului. În același timp apare și o datorie la bancă, credit contractat în 2019 cu scadență în 2024, în valoare de 90.100 lei.
În 2020, prim procurorul Țiganetea a încasat 159.680 lei (circa 13.300 lei lunar), în timp ce soțul acesteia, angajat al Direcției de Servicii Sociale Bistrița a încasat 24.506 lei (circa 2000 lei lunar). Tot domnul Țiganetea a încasat de la APIA Suceava, subvenții în valoare de 12.000 lei.
Procurorii de la Beclean nu sar din norme
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean activează trei procurori.
Unul dintre aceștia este Brânzei Tania Ioana. Potrivit declarației sale de avere, aceasta deține, împreună cu sora sa, un teren de 5.000 mp, situat în localitatea Șomcuta Mare, obținut prin donație în 2014.
În conturi sunt menționate economii de circa 51.000 lei, mare parte figurând pe numele domnului Brânzei, și el procuror, dar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.
În anul fiscal 2020, procurorul Brânzei Tania Ioana a încasat de la Institutul Național al Magistraturii o bursă (în calitate de auditor de justiție anul II), în sumă totală de 42.469 lei. Soțul ei, procurorul Brânzei Alexandru a încasat salarii în valoare de 135.177 lei (circa 11.300 lei lunar).
Moldovan Delia-Ștefana este un alt procuror care activează la parchetul din Beclean. Potrivit declarației de avere completată anul acesta, ea deține, împreună cu soțul, un apartament de 54 mp în Cluj-Napoca, achiziționat în 2015, plus două autoturisme – un Ford Fiesta din 2010 și un Renault Megan din 2017.
În conturi, soții Moldovan au economii în valoare de 70.000 lei. În același document apar mențiuni și la rubrica Datorii, însă nu suma totală datorată. Concret, este vorba despre sume plătite în avans, în decembrie 2020 și martie 2021, unei firme de construcții din județul Cluj – SC Artesano SRL, un totale de 48.850 lei (în mod normal ar fi trebuit menționată suma datorată către firma respectivă, nu cea plătită).
Soții Moldovan au primit cadouri în bani de la părinți. Astfel, Delian Moldovan a primit de la mama sa care locuiește de ani buni în Portugalia, 3000 de euro în iunie anul trecut, plus încă 1000 de euro în mai anul acesta. Soțul ei a primit și el bani de la părinți, 25.000 lei în iunie 2020, plus încă 6.000 lei în mai anul acesta.
Anul trecut, procurorul Delia Moldovan s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului, motiv pentru care a încasat o îndemnizație de 87.348 le, plus 3.500 lei – diferențe salariale de la locul de muncă. Soțul ei, manager de proiect informatic la o firmă din Cluj-Napoca, a încasat anul trecut 149.776 lei (o medie lunară de 12.500 lei).
Cel de-al treilea procuror care activează la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean stă cel mai bine la avere. Este vorba despre Tudoroniu Mara Teodora, care menționează în document terenuri intravilane și extravilane în suprafață totală de peste 18.600 mp, plus “cote părți” din terenuri intravilane în Cluj-Napoca. Tot în Cluj-Napoca, sunt menționate două apartamente (de circa 101 mp și 73 mp, ), o parcare de peste 12 mp, plus o casă de circa 100 mp, suprafață desfășurată (bănuim, fiindcă și aici e pe „C1”, “C2”). Sunt de asemenea amintite două autoturisme – un Peugeot 3008, fabricat în 2011, și un Mercedes Benz din 2015. In conturi soții Tudoroniu au economii de aproape de 34.000 de euro, însă și datorii de 20.000 lei, care deja au fost plătite în 2020.
Procurorul Tudoroniu a încasat anul trecut salarii totale de peste 100.000 lei (circa 8.300 lei lunar), în timp ce soțul său, medic dentist, a avut venituri totale de aproape 94.000 lei.