Cât de bine stau la capitolul avere, procurorii din Bistrița-Năsăud, cu siguranță mulți dintre cititorii noștri s-au întrebat. Ei bine, foarte mulți dintre ei, deși au salarii foarte mari în comparație cu marea masa a românilor, și ne referim la valorile nete care cele mai mici se cifrează undeva între 7.000 și 8.000 lei lunar, nu epatează prin numărul bunurilor mobile deținute sau sume enorm de mari prin conturi.
Majoritatea procurorilor bistrițeni, cel puțin asta reiese din declarațiile lor de avere, nu au prea multe case (dacă le au), nici terenuri foarte multe, eventual niște bani în conturi și mijloacele de transport necesare.
În această ediție vă vom prezenta în principal cum se prezintă averile procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, care arată destul de bine.
Înainte de asta, o întrebare pentru Consiliul Superior al Magistraturii: Oare este atât de greu să încărcați declarațiile de avere ale magistraților aferente acestui an – 2021? Norocul cu site-ul Agenției Naționale de Integritate!
Foșta șefă, Angela Sîngeorzan: o casă și trei apartamente
Chiar dacă în acest moment este pensionată, procurorul Angela Sîngeorzan a condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud începând cu 2018, deținând funcția de prim-procuror. De altfel, este cel mai vizibil procuror bistrițean, prin prisma faptului că, până în 2018, pe când era prim- procuror adjunct la același parchet, era și purtătorul de cuvânt al instituției.
Astfel, potrivit declarației sale de avere, completată și depusă în primăvara acestui an, Angela Sîngeorzan deține, în Bistrița, împreună cu soțul său, 264 mp de teren intravilan, aferent casei de locuit de 225 mp. Totodată, soții Sîngeorzan sunt proprietarii a trei apartamente, situate tot în municipiu, două cu suprafețe de 48 mp și unul de 72 mp, acestea fiind achiziționate în anii 1990, 2003 și 2008. De asemenea, Angela Sîngeorzan declară și două autoturisme- un Chevrolet Kalos fabricat în 2005 și un Renault Megane din 2007.
În același document, fosta șefă a procurorilor din Bistrița-Năsăud menționează economii în valoare de 36.000 lei, în două conturi bancare, plus investiții în 6 titluri de stat care au o valoare de 30.000 lei.
Datoriile nu lipsesc nici ele, însă. Astfel, Angela Sîngeorzan îi datorează mamei sale 36.200 lei și 4.140 de euro, bani pe care trebuie să îi returneze până în decembrie acesta an, iar de la BCR are contractat, din 2020, un credit de peste 365.000 lei, bani pe care trebuie să îi achite până în 2028.
Din postura de procuror șef, Angela Sîngeorzan a încasat în anul fiscal 2020 nu mai puțin de 216.658 lei, adică 18.000 lei lunar. Soțul ei, acum pensionar, a obținut anul trecut 49.800 lei, adică o pensie de circa 4.150 lei lunar, ca fost angajat al Penitenciarului Bistrița.
Actualul șef, Adrian Briciu: două case și un apartament și două terenuri
Cel care a preluat cârma Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud este șeful secției urmăriri penale din cadrul instituției, procurorul (acum procuror șef delegat) Adrian Briciu.
Potrivit declarației de avere, procurorul Briciu și soția sa dețin 1000 mp teren intravilan în municipiul Bistrița, cumpărați în 2015, și 1.100 mp teren intravilan în satul Tăure, comuna Nimigea, suprafață cumpărată anul acesta. Totodată, soții Briciu sunt proprietarii unui apartament de 54 mp, achiziționat în 2010, ai unei case de 300 mp, cumpărată în 2015, ambele situate în Bistrița, precum și ai unei case de 88 mp, în Tăure.
Cei doi au și două autoturisme: un Audi A4 din 2006 și un Suzuki Vitara din 2001.
În același document sunt menționate și trei credite, contractate în 2010, 2015 și 2020, în sume de 17.930 euro, 227.500 lei, respectiv 87.308 lei. Acestea trebuie achitate până în 2035, al doilea până în 2045, iar cel de-al treilea până în 2025.
Anul trecut, în calitate de procuror șef al Secției urmărire penală, Adrian Briciu a încasat 190.815 lei, adică aproximativ 15.901 lei lunar. Soția sa, cadru didactic a încasat 34.200 lei, adică circa 2.850 lei lunar.
Coste Otilia: o casă și două apartamente și ceva bani în conturi
Un alt procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud este Coste Otilia Dolores. În documentul său de avere, aceasta menționează 2000 mp teren agricol, în urma unui partaj, suprafață situată în comuna clujeană Recea-Cristur, și tot acolo deține 4,7 teren forestier, de pe urma unei moșteniri, iar în Bistrița un teren intravilan de 750 mp , de pe urma unei donații/moșteniri. De asemenea, procuroarea Coste și soțul ei sunt proprietarii unei case de locuit de 216 mp, în Bistriț, construită în 2005, ai unui apartament de 73,4 mp în Cluj Napoca și ai unui apartament de aproape 84 mp în comuna clujeană Baciu acestea două fiind cumpărate în 2018. În plus, cei doi au două autoturisme Opel, unul cu an de fabricație 2001, celălalt 2011.
Și la capitolul economii, procuroarea bistrițeancă stă bine. Astfel, pentru cei doi copii ai săi are economisiți la bancă, în două depozite “Kid cont”, peste 48.400 lei, iar într-un al cont soții Coste au economisiți 51.300 lei.
Datoriile nu lipsesc nici ele, în document fiind consemnate trei credite: unul din 2004 și care trebuie achitat până în 2024, în valoare de 15.000 euro, iar alte două, contractate în 2018 cu scadență în 2034, sunt în valoare de 316.588 lei, respectiv 227.184 lei.
În 2020, procuroarea Coste a încasat 194.559 lei, adică 16.213 lei lunar. Salariul soțului angajat la Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, este confidențial.
Adjuncta Ionelia Pop: casă, apartament și două terenuri, plus bani pentru la bătrânețe
Pop Ionelia este și ea procuror de ani buni în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, acum ocupând funcția de procuror șef adjunct.
Potrivit declarației sale de avere, procuroarea este proprietara unui teren intravilan de 461 mp, cumpărat în 2007, iar împreună cu soțul deține o suprafață de 800 mp, achiziționată în 2020, ambele bunuri fiind situate în Bistrița. Tot în municipiu, Pop Ionelia deține și o casă de 156 mp, obținută în 2007 în urma unui partaj. În plus, în document este menționat și un autoturism marca VW Polo fabricat în 2007.
Procuroarea bistrițeancă are mențiuni și la capitolul active financiare. Astfel, într-un cont bancar de pensii private aceasta are aproape 85.000 lei, plus economii, într-un alt cont bancar, de peste 9.000 de euro.
Datoriile sunt însă și ele prezente: 40.000 lei în urma unei descoperiri de card, plus un credit contractat în 2019, la data completării declarației, procuroarea mai având de plată, până la data scadenței – în august 2024 – circa 36.300 lei. De asemenea, soțul ei are și el contractat un credit bancar, tot din 2019 și tot până în august 2024 trebuie achitat – valoarea acestuia la data completării declarației de avere fiind de 29.759 lei.
Anul trecut, Pop Ionelia a avut venituri salariale în valoare de 205.434 lei (salarii plus titluri executorii sentințe), în timp ce soțul acestei, pensionar MAI, a încasat circa 53.850 lei.
În urma unui proces cu BRD, din cauza unor clauze contractuale abuzive, cei doi soți au câștigat circa 12.500 euro – comisioane gestionare și întocmire dosar de credit, plus 17.340 lei cheltuieli de judecată.
Din cauza spațiului insuficient, nu am reușit să vă prezentăm averile tuturor procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, așa că vom reveni în ediția viitoare cu un nou episod.