Consultând declarațiile de avere completate anul acesta de deputații bistrițeni rezultă că e bine să faci parte din forul suprem al țării. Per general vorbind, bunăstarea aleșilor crește an de an.

Până pe data de 15 iunie, cei pe care românii îi plătesc din bani publici să îi conducă și să administreze țara, indiferent că vorbim de parlamentari, membri ai guvernului ori alți angajați ai instituțiilor statului, au avut obligația să-și facă publice averile. Drept urmare, cei cinci deputați ai județului Bistrița-Năsăud, dintre care unul a devenit între timp membru al Guvernului Ciolacu, s-au conformat și au completat declarațiile de avere care au fost publicate pe site-ul Camerei Deputaților.

Averea noului ministru crește an de an

Averea actualului ministru al Cercetării și Digitalizării, Bogdan Ivan, ales deputat pe listele PSD la alegerile din 2020, a crescut bunișor față de ceea ce a declarat anul trecut.

Astfel potrivit documentului completat anul acesta, Astfel, alesul social-democrat deține, la fel ca și anul trecut, un teren de 800 de metri pătrați în intravilanul municipiului Bistrița, două autoturisme marca BMW (un 320D fabricat în 2007 și un 730 din 2009).

Dacă anul trecut, Bogdan Ivan declara economii în valoare de 28.000 de euro și 31.294 lei, anul acesta constatăm că acestea au crescut considerabil. Potrivit documentului, noul ministru declară economii în valoare de aproximativ 45.600 de euro și aproape 269.000 lei. Adept al investițiilor în criptomonede, deputatul bistrițean a achiziționat mai multe astfel de monede. Valoarea totală a acestora ajunge la 18.320 de dolari, și este neschimbată comparativ cu ceea ce a declarat în documentul completat în 2021.

Dacă anul trecut declara că are datorii în valoare de 25.000 lei, de pe urma unui card de credit, anul acesta Bogdan Ivan declară o valoare mai mare, de 68.000 lei, de pe urma a două carduri de credit.

În 2022, Bogdan Ivan a încasat de la Camera Deputaților o indemnizație anuală în valoare de 137.256 lei (circa 11.400 lei lunar). Soția sa, angajata OCPI Bistrița-Năsăud a încasat 68.170 lei (circa 5.700 lei lunar), plus încă 4.488 lei în calitate de administrator al SC. FWD Royal Events SRL.

După ce li s-a născut băiețelul, soții Ivan au organizat botezul acestuia, în Bistrița, ocazie cu care au obținut ca dar 19.350 de euro și 205.000 lei.

Diana Morar, mulțumită cu ce are

Averea deputatei liberale Diana Morar nu a suferit schimbări importante.

Astfel, aleasa bistrițeancă este proprietara a 16 suprafețe de teren intravilan în atât în Bistrița-Năsăud cât și în alte județe, precum: Bihor, Timișoara, Constanța, precum și în București. În total, aceasta aproximativ 9.300 metri pătrați de teren, mare parte din suprafețe provenind din moșteniri. Unul dintre terenuri, care are o suprafață de 351 mp, a fost achiziționat chiar în 2021, în București.

De asemenea, ea este proprietara a 6 case, patru apartamente, 7 “alte categorii de bunuri imobile” – unul, în suprafață de 268 mp, situat în București, a fost achiziționat anul trecut -, dar și un spațiu comercial/producție, cu o suprafață de peste 102 mp, în Baia Mare. Aceste bunuri imobile sunt situate în Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Constanța, Satu Mare, Timiș, Cluj și București.

În declarația de avere, Diana Morar menționează și un autoturism Audi A4 fabricat în 2016.

De la Camera Deputaților, aleasa liberală a încasat anul trecut îndemnizații în valoare totală de 133.938 lei (cca. 11.160 lei lunar), la care se adaugă alți peste 101.000 lei din închirieri.

Daniel Suciu, încă un teren în Maramureș

Averea deputatului social-democrat Daniel Suciu a suferit câteva modificări, conform ultimei sale declarații de avere, completată anul acesta

Astfel potrivit documentului, alesul bistrițean deține în acest moment două suprafețe de teren intravilan în municipiul Bistrița, una de 304 mp și o alta de 1.000 mp (achiziționată în 2021), plus un teren intravilan de 1.000 mp în Borșa, județul Maramureș (cumpărat în 2020), la care se mai adaugă încă un teren de peste 760 mp, situat tot în Borșa, Maramureș, cumpărat în 2022. În Bistrița, Daniel Suciu are o casă de locuit de 147 mp, achiziționată în 2013, la care se adaugă o casă de vacanță de circa 323 mp, pe care și-a construit-o în Borșa.

Potrivit documentului, anul trecut, Daniel Suciu a vândut o casă de locuit și terenul aferent unei persoane fizice, contra sumei de 46.000 de euro, aceste bunuri fiind moștenite de soția sa și cele două surori ale acesteia, tot anul trecut.

În documentul de avere, social-democratul menționează că deține și două autoturisme – un BMW X1, fabricat în 2021, și un BMW X3, fabricat în 2016.

În conturi, Daniel Suciu are economii de aproape 12.052 lei. Totodată, el are de plătit două credite bancare – unul de 223.000 lei, contractat în 2013 și scadent în 2028, iar celălalt, în valoare de 100.000 lei a fost contractat anul trecut și trebuie returnat până în 2024.

Pe lângă acestea, în document sunt notate și două datorii către două persoane fizice, surorile soției, scadente în 2030, în valoare de câte 15.333 euro. Concret, este vorba despre sumele care le-ar fi revenit surorilor soției lui Daniel Suciu de pe urma vânzării casei și terenului moștenit, dar la care au renunțat temporar sub formă de împrumut.

De la Camera Deputaților, Daniel Suciu a încasat îndemnizații în valoare totală de 173.592 lei lei (14.466 lei lunar), în timp ce soția sa, angajata Instituției Prefectului, a încasat 51.054 lei (circa 4.250 lei).

Sighiartău, ceva mai mulți bani din dividende

Deputatul liberal Robert Sighiartău deține în Bistrița un teren intravilan cu o suprafață de 633 m pătrați și o casă cu o suprafață de 465 m pătrați. Într-un cont bancar, alesul bistrițean are economii de 20.361 lei.

Anul trecut, Robert Sighiartău a încasat de la Camera Deputaților îndemnizații în valoare totală de 131.412 lei (aproape 11.000 lei lunar).

 Potrivit declarației sale de avere, liberalul a obținut și dividende de la firmele la care este acționar. Astfel, de la SC Central Motors SRL, unde deține 18.200 părți sociale, Sighiartău a încasat dividende în valoare de 50.000 lei, iar de la SC Comautosport SRL, unde deține 946 părți sociale, a încasat 58.060 lei. Deputatul bistrițean mai deține 224 părți sociale la SC Mondial Motors SRL Bistrița și 818 acțiuni din IFN Comautosport Leasing SRL.

Un alt venit al familiei Sighiartău provine din alocațiile celor patru copii ai deputatului, în cuantum total de 11.664 lei.

Sas, nimic nou sub soare

Lóránt-Zoltan Sas, ales deputat pe liste USR-PLUS, devenit anul trecut independent după ce a demisionat din partid, are un teren agricol în valoare de 1.850 metri pătrați cumpărat în anul 2000 într-un cartier al Bistriței. De asemenea, în 2015 a cumpărat un teren intravilan de 500 de metri pătrați în Bistrița și o casă de 240 de metri pătrați.

În ceea ce privește autoturismele, deputatul bistrițean menționează în documentul completat anul acesta că deține o Skoda Fabia fabricată în 2005, un Daihatsu Feroza din 1986, un Smart din 2010, față de anul trecut dispărând un BMW din 2002 și o remorcă din 2016.

De asemenea, alesul bistrițean declară că deține bijuterii în valoare de 40.000 lei, achiziționate în perioada 2000 – 2022.

În conturi, Lóránt Sas are economii de circa 439.000 lei. Totodată, el trebuie să plătească și un credit bancar contractat în anul 2015, în valoare de 240.000 lei, care trebuie returnat până în anul 2044.

De la Camera Deputaților, alesul bistrițean a încasat anul trecut 131.412 lei (circa 11.000 lei lunar), în timp ce soția sa, medic de familie, a câștigat de pe urma cabinetului medical individual doar 18.800 lei, adică o medie de 1.566 lei lunar. La aceste venituri se adaugă alocația fiului soților Sas, în cuantum de 2.568 lei.

1 COMENTARIU

  1. Imi vine in minte un articol mai vechi intitulat „Ce ştii să faci?” publicat in Dilema Veche sub semnătura lui Andrei PLEŞU, în care se spune” „A fi parlamentar sau ministru, prefect sau şef de partid e altceva decît a fi jurist, economist, inginer, mecanic auto sau agricultor. Încet-încet, politicianul devine cineva care nu mai ştie să facă nimic, în afară de politică. Luaţi din scurt, puţini dintre reprezentanţii elitei noastre conducătoare ar şti să răspundă prompt şi cinstit la întrebarea „Ce-ai face dacă ai ieşi din politică?“ şi, în definitiv, „Ce ştii să faci?“ în afara coregrafiei electorale curente. Politicianul e, de regulă, un profesor care s-a lăsat de profesorat, un medic care s-a lăsat de medicină, un cizmar care s-a lăsat de cizmărie.”
    Altfel spus, parlamentarul este un individ care îşi abandonează meseria, pe care de multe ori n-a practicat-o niciodată si „trece de la fapte la vorbe” , cum recent grăit-a gura păcătosului Ciolacu.
    Vezi: https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/ce-stii-sa-faci-590339.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.