Autoritatile locale din judetul Bistrita-Nasaud nu au stiut sa cheltuie fondurile alocate de Guvern pentru educatie. Din aceasta cauza, aproximativ trei milioane de lei au fost returnati la bugetul de stat. O treime din acestia apartin municipiului Bistrita.
Seful Executivului este îngrijorat de analiza prezentata de ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, cu privire la modul în care, în perioada 2005 – 2007, s-au investit sume record în educatie, în special în infrastructura scolara. Doar anul trecut au fost alocate autoritatilor locale pentru învatamântul preuniversitar peste 15.657 miliarde lei vechi. Numai în ultimele luni, în perioada mai-august, s-au alocat pentru învatamântul preuniversitar peste 2.800 miliarde lei vechi, fonduri suplimentare fata de banii alocati prin bugetul pe 2007. Cu toate acestea, multe dintre autoritatile locale au fost total dezinteresate, desi campania electorala bate la usa.
„Locul întâi” la codasi
Potrivit analizei prezentate de ministrul Cristian Adomnitei, în cadrul unei videoconferinte, 22 de judete au fost incapabile sa cheltuiasca fondurile alocate de Guvern.
Printre judetele aflate în topul „rusinica – rusinica”, alaturi de Mehedinti, Calarasi, Sibiu, Gorj, Bucuresti, se afla si judetul Bistrita-Nasaud. Dintr-un total de circa 50 de milioane de lei, bani care au fost primiti pentru reabilitarea infrastructurii scolare, Bistrita Nasaud a returnat bugetului de stat 3.000.000 de lei. O treime din aceasta din suma, circa un milion de lei o reprezinta fondurile alocate realizarii, în municipiu, a Campusului Scolar de la Colegiul National “Liviu Rebreanu”. Banii au ramas necheltuiti “din motive obiective”, potrivit declaratiei inspectorului scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita-Nasaud, Mihai Muresan. Dintre “motivele obiective” am retinut procedurile foarte greoaie legate de clarificarea statutului juridic al cladirii Colegiului, care a fost retrocedata Bisericii Evanghelice si obtinuta de Primaria Bistrita, apoi, în baza unui contract de comodat. „La Colegiul National Liviu Rebreanu, practic, pâna la jumatatea anului trecut nu a putut fi demarat n
iciun proiect cu privire la campusul scolar, deoarece de abia în luna iulie a fost concesionta cladirea de Biserica Evanghelica. Ca atare, acolo nu se puteau face investitii”, sustine generalul Mihai Muresan. Drept urmare, pentru toate problemele create, de vina pare sa fie Primaria municipiului Bistrita.
Tot în municipiul Bistrita, alte cinci unitati de învatamânt au beneficiat de doua milioane lei, din care mai bine de jumatate au ramas necheltuite. Grupul Scolar Forestier a primit pentru lucrari de reabilitare circa 650.000 lei, din care pâna la jumatatea lunii decembrie 2007 au fost cheltuiti doar 250.000 lei. Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba“ a primit pentru lucrari de consolidare 500.000 lei din au fost cheltuiti mai putin de 200.000 lei. Aceeasi unitate de învatamânt a beneficiat, pentru lucrari de reabilitare, de înca noua milioane lei, care au mers înapoi la ministerul de resort, pentru ca nu au putut fi cheltuiti.
În total, în anul 2007, pentru reabilitarea unitatilor de învatamânt si pentru cele patru campusuri scolare, judetul nostru a primit peste 50 de milioane lei. Tot în acest context, prefectul judetului Bistrita Nasaud, Ioan Szilagyi a declarat ca vina pentru returnarea fondurilor la guvern o are de fapt inspectorul scolar general Mihai Muresan, a carui institutie are, pe deasupra, datorii de sase milioane de lei catre unele firme care au executat diferite lucrari la scolile din judet. “Nu stiu ce au facut? Daca întrebi primarii, acestia spun ca lucrarile au fost efectuate la cererea inspectoratului scolar, în timp ce ISJ neaga ca ar fi cerut lucrarile respective. Legat de aceasta problema, domnul inspector general m-a asigurat ca situatia se va rezolva”, a precizat prefectul. Generalul Muresan nu se considera vinovat pentru returnarea fondurilor, în opinia sa,vinovatii principali fiind primarii. În ceea ce priveste datoria de sase milioane de lei, Muresan a dat asigurari ca aceasta va fi platita, ea reprezentând contravaloarea unor lucrari începute în 2007 la peste o suta de scoli din judet.
Exista o explicatie
Utilizarea sumelor alocate pentru reabilitarea infrastructurii scolare reprezinta unul dintre primele teste pentru autoritatile locale, pentru a demonstra ca sunt capabile sa gestioneze procesul de descentralizare. Prefectul Ioan Szilagyi a explicat motivele din cauza carora fondurile nu au fost cheltuite: numar redus de firme de proiectare, termenele privind organizarea licitatiilor în conformitate cu legea achizitiilor publice, dar si faptul ca autoritatile nu au stiut cum sa completeze formularele.
În acest an, au fost alocate sume pentru scoli mai mari cu 1,5 miliarde de euro. Executivul a decis repartizarea a 157,44 milioane de lei din bugetul de stat catre bugetele locale, pentru finantarea unor investitii ale unitatilor de învatamânt preuniversitar de stat. De asemenea, tot din bugetul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului se vor repartiza inspectoratelor scolare peste 15 milioane de lei pentru finantarea unor lucrari de reabilitare. Chiar daca executivul a promis fonduri atât de mari, la ora actuala la Inspectoratul Scolar Judetean înca nu se stie daca se vor primi bani, câti si când.Ceea ce se stie cu siguranta, este doar ca vor primi fonduri pentru continuarea lucrarilor începute anul trecut si asteapta sa vada daca ministerul va cere o situatie cu privire la investirea în obiective noi.
Aurelia Moldovan