Consiliul Județean Bistrița-Năsăud anunță că, vineri (01.07.2022), în intervalul orar 13:00-21:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 20 t pe drumurile județene din județul Bistrița-Năsăud.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, precizează administrația județeană.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua  rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Amintim conducătorilor auto că fac excepție de la măsurile adoptate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pe drumurile județene, următoarele categorii:

  • transporturilor de persoane;
  • transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
  • vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
  • transporturi funerare;
  • transporturi poştale;
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanţi;
  • transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
  • transporturi apă îmbuteliată;
  • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.”

Pe parcursul următoarelor zile vom reveni cu alte noi comunicate, în funcţie de avertizările meteorologice emise de A.N.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.