Home Societate Autoturism răsturnat, după ce a lovit un cap de pod, în Bistrița!...

Autoturism răsturnat, după ce a lovit un cap de pod, în Bistrița! Șoferul, la spital

Un bărbat din Reteag a ajuns, vineri dimineața la spital, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat într-un cap de pod de pe strada Soarelui din Bistrița, și s-a răsturnat.

La locul accidentului au intervenit un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD.

„Echipajul de paramedici a preluat de la locul solicitării un bărbat în vârstă de aproximativ 63 de ani, scos din autoturismul răsturnat de către ceilalți participanți la trafic. Victima era conștientă, acuza dureri lombare, a fost stabilizat și transportat la UPU SMURD Bistrița”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii,

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, „polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani din Reteag a părăsit partea carosabilă întrând în coliziune cu un podeț. În urma accidentului șoferul a fost rănit, necesitând acordarea de îngriji medicale de specialitate la spital. Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ”.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilită cauza și împrejurările producerii accidentului.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version