Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident grav de circulație petrecut luni dimineața, pe DN6, în județul Caraș-Severin. Acesta se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Bistrița-Năsăud și s-a ciocnit frontal cu un autocar care circula regulamentar pe contrasens.
Accidentul s-a produs în jurul orei 06:45, pe DN 6 Caransebeş – Băile Herculane, la kilometrul 446, în localitatea Buchin, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
Șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Bistrița-Năsăud a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat pe contrasens lovind frontal un autocar care circula regulamentar. În autocar se aflau 26 de pasageri.
Potrivit realitateaderesita.net, dat fiind numărul mare de victime, a fost activat planul roșu de intervenție. La fața locului s-au deplasat patru echipaje ISU: 1 SMURD, o autospecială transport victime multiple și personal, un echipaj de descarcerare și o autospecială de stingere, 8 ambulanțe SAJ și echipaje ale Poliției. Trei pasageri din autocar au fost răniți, aceștia fiind transportați la Spitalul din Caransebeș, în stare de conștiență. Ceilalți au fost preluați de un alt autocar.
SURSA FOTO: realitateaderesita.net