Doi bărbați au fost găsiți decedați, duminică, într-un autoturism căzut în Râul Bistrița, în cartierul Unirea din municipiu.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița cu autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de scafandri au intervenit astăzi, în localitatea Unirea, pentru extragerea unui autoturism din râul Bistrița.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, în autoturism au fost găsite două persoane decedate.
La locul accidentului au intervenit și polițiștii.
„Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați despre faptul că un autoturism a fost găsit răsturnat în râul Bistrița.
La locul evenimentului, în autoturism au fost identificați doi bărbați de 36 și 37 de ani din Unirea, care din nefericire erau decedați.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă. Totodată, va fi dispusă necropsia pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului celor doi”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.